Cum ne jucăm cu copiii într-un mod terapeutic
În jurul vârstei de 3 ani, imaginația și creativitatea se trezesc la viață. Ceea ce noi, părinții, punem pe baza imaginației, pentru copil reprezintă o experiență la fel de intensă ca una reală. Pentru el, jocul nu este o simplă înlănțuire de acțiuni în parc. Nu. Cu câteva obiecte de recuzită, o după-amiază ploioasă se transformă într-o vizită la un castel magic sau într-o întâlnire cu zâna fermecată.
Această lume imaginară este atât de bogată în visuri, dorințe care devin realitate, eroi, zâne și experiențe pozitive. Însă, tot aici există și răufăcătorii, monștrii și alte personaje negative. Aceste noi amenințări fictive (temeri, frici) reprezintă o parte necesară intrării pe acest tărâm de poveste, unde totul este posibil. Pe măsură ce imaginația înflorește, copiii care nu au avut niciodată probleme cu întunericul sunt acum îngroziți. Câinele vecinului poate fi privit ca un mare pericol. Un gândac mic din curte devine un străin periculos, cu puteri secrete. Monștri.
Aceste frici pot proveni din lumea imaginară, pot fi induse sub forma unor convingeri de către mediul în care copilul crește, sau pur și simplu pot fi transmise transgenerațional.
În această perioadă, micile „amenințări” devin frici reale. Iar copiii pot dezvolta una sau mai multe frici de acest gen. Poate fi vorba de oameni cu cicatrici, de gândaci, de abandonul părinților, de apă, de creaturi imaginare sau de o mulțime de lucruri la care nici măcar nu ne gândim.
Tendința naturală a părintelui este de a-i explica copilului realitatea („Nu-i nimic, mami, n-ai de ce să te sperii”), dar deși pentru noi, ca părinți, pare logic, aceasta nu este cea mai bună soluție.
În această situație copilul se simte neînțeles, deconectat de părinte, sau simte că nimeni nu vede pericolul „real”. Astfel, fricile lui se agravează.
Ce putem face noi, părinții?
În primul rând, trebuie să acceptăm emoția în sine și să înțelegem acea teamă, să tratăm situația cu calm și să îl asigurăm pe copil de protecția și sprijinul nostru. Atunci când copilul vede că ești preocupat și că iei lucrurile în serios, se apropie și mai mult de tine, vede că-l înțelegi și se simte mai pregătit să-și înfrunte temerile.
Atenție! Nu forțați copilul să confrunte obiectul temerii! Lucrați cu cel mic prin joc.
Jocul terapeutic și cum îl folosim pentru vindecarea unei frici
Jocul terapeutic este o tehnică ludică ce utilizează elemente ale jocului de rol, cu scopul de a vindeca o frică, o traumă emoțională de intensitate mică sau medie, dar și ca modalitate de conectare.
Știu o fetiță care era înspăimântată de toți câinii. Într-o zi, părinții ei au dus-o să viziteze niște câțeluși nou-născuți. A fost încântată, așa că, după vizită, părinții i-au cumpărat un cățeluș de pluș. Apoi au început să se uite împreună la desene animate cu Snoopy. Fetița și părinții săi au început să se joace împreună cu acest cățeluș de pluș și păpușile. El îi alunga păpușile, dar, bineînțeles, păpușile au reușit să se împrietenească cu el și odată cu această prietenie a dispărut și frica de câini.
Mi-a plăcut cum au reacționat părinții unui băiețel căruia îi era frică de fantome. Aceștia, în loc să-i spună că nu există fantome, i-au spus că uneori fantomelor le este mult mai frică de el decât îi este lui de ele. Când îi este frică, tot ce trebuie să facă este să zică „Buhuhuuu!” și atunci fantomele vor fugi. Așa a și făcut, iar părinții s-au implicat în jocul lui pentru a-l ghida către învingerea fricii.
Deseori, copiii descoperă instrumente pe care să le folosească în jocul terapeutic. Spray-ul împotriva monștrilor este, de multe ori, de ajutor. O sticluță cu pulverizator, umplută cu apă, poate pune monștrii pe fugă, mai ales dacă sticluța are și o etichetă corespunzătoare.
Să ne jucăm împreună cu copilul este o parte foarte importantă a procesului de vindecare. Însă, multe dintre sugestiile pe care noi le facem în timpul jocului terapeutic sunt corectate de către copii „Acești monștri nu se tem de cuvinte, ei se tem de lanterna mea”. Așadar, trebuie să fim atenți la aceste corecții și să lăsăm copilul să conducă jocul terapeutic, totodată ghidându-l și asigurându-ne că se îndreaptă în direcția corectă, către vindecare. Este important să înțelegem că aceasta este bătălia copiilor noștri pe care trebuie să o câștige în felul lor, iar noi suntem acolo să-i susținem.
Jocul terapeutic este un instrument extrem de valoros și în același timp este o sursă de distracție pentru copil. Prin joc, înveți copilul să recunoască temerile și să le înfrunte. Iar curajul pe care îl va câștiga în urma acestor experiențe îl va însoți toată viața. Dacă am compara copilul cu un copac, adâncimea și puterea curajului reprezintă rădăcinile care determină cât de mare și puternic va crește copilul tău.
