Copiii se confruntă frecvent cu anxietatea de separare. Însă, părinții pot corecta contextul în care aceasta se dezvoltă. Anxietatea de separare este teama legată de separarea de casă sau de o persoană față de care s-a dezvoltat atașamentul (în cazul copiilor, separarea de părinți, bunici, frați). Este important să abordăm cu atenție anxietatea, deoarece poate influența negativ viața socială a copilului, percepția asupra contextului familial, performanța școlară și chiar sănătatea fizică. De asemenea, există forme de anxietate care se pot dezvolta de la cele mai mici vârste și pot persista până la vârsta adultă.
Există o perioadă în viața copilului, respectiv primii 2 ani de viață, în care anxietatea de separare este un mecanism normal. Acest fapt se datorează incapacității copilului de a realiza „permanența obiectelor”, ceea ce înseamnă că el nu știe dacă mama care a plecat de lângă el se va întoarce, sau că ea îi este în continuare alături.
Știm că cel mic este afectat de separare atunci când:
- trăiește un stres foarte puternic, este îngrijorat, îi este teamă de separare, chiar și când se gândește la posibilitatea ca aceasta să intervină;
- se agață de părinte, plânge și refuză să participe la activități care presupun absența părintelui;
- îi este teamă că el sau părintele vor suferi sau vor fi răniți în contextul separării;
- nu poate dormi fără părinte, are coșmaruri în timpul nopții;
- se plânge frecvent de dureri de stomac, greață sau dureri de cap;
- manifestă frecvent comportamente care au rol de a anula posibilitatea unei separări: evitare, refuz, opoziție, ezitare;
- se adaptează cu greutate la grădinița sau la școală, provocările din acest mediu sunt resimțite ca fiind mult mai dificile decât sunt în realitate.
Ce anume contribuie la menținerea anxietății de separare?
Variantele sunt multiple: fie avem de a face cu dificultatea sau rezerva părinților în a manifesta afecțiune față de copil, fie din contră, un comportament supra-protectiv sau intrusiv din partea părinților. Acesta din urmă blochează sentimentul de independență a copilului care își pierde siguranța în forțele proprii și caută în permanență ajutorul adulților. Pe de altă parte, chiar temperamentul celui mic poate contribui la manifestarea anxietății de separare – copiii timizi, introvertiți au foarte multă nevoie de familiaritate.
Ce pot face părinții?
Asigură-te că cel mic știe la ce să se aștepte: este valabil pentru orice tip de teamă sau anxietate – cu cât copilul știe mai multe despre ceea ce urmează să se întâmple, cu atât va face față cu succes și se va adapta mai repede. Citește-i povești despre situații similare, explică-i ce urmează să se întâmple. Chiar dacă ai impresia că nu are limbajul încă format pentru ceea ce îi explici, persistă în a face acest lucru și păstrează-ți încrederea că înțelege tot ce îi spui.
Vizitați împreună grădinița sau școala. Este de mare ajutor pentru copil să verifice mediul în care va învăța alături de unul dintre părinți. În momentul în care începe programul va fi mult mai încrezător și nu va fi luat prin surprindere de ceea ce urmează să se întâmple.
Pregătește un mic scenariu care să explice, pas cu pas, ce urmează să se întâmple.
Scrie un program pe care copilul să-l aibă la el și pe care să-l verifice de câte ori simte nevoia. Astfel va ști cât timp mai are de așteptat până când se întoarce acasă.
Fii conștient de ceea ce simți tu. Ce simți când îl lași singur acasă sau la grădi? Dacă ai propriile tale temeri, fii sigur că și el le va simți. Din contră, dacă ești relaxat și încrezător, la fel va fi și el, chiar dacă este lăsat pe cont propriu.
Oferă-i o brățară, una pentru mama, una pentru tata. Purtându-le, va ști că vă gândiți la el și va trece mai ușor peste timpul în care nu sunteți prezenți.
Nu intra în clasă. Când îl lași la școală sau la grădiniță, nu intra cu el în clasă, cel puțin în primele săptămâni. Va „înregistra” faptul că prezența ta acolo este posibilă, o va aștepta în permanență, iar lipsa ta îl va speria sau dezamăgi.
Fii ferm atunci când pleci; nu ezita, nu amâna. Ia-l în brațe, dă-i un pupic, găsește un salut care să fie al vostru dar nu lungi momentul. Îi vei lăsa impresia că îți este teamă să pleci de lângă el și creezi o încărcătură suplimentară, ceea ce nu-l ajută. Chiar dacă începe să plângă, poți fi sigur că atenția îi va fi distrasă imediat de jucării sau de activitățile care au loc.
Dacă ai găsit alte soluții pentru teama de separare a copilului, nu ezita să le împărtășești cu alți părinți care mă citesc!
