Cum ne influențează viața de adult experiențele din copilărie

Conform „Conului Învățării” al lui Edgar Dale, ne amintim 10% din ceea ce citim, 20% din ceea ce auzim, 30% din ceea ce vedem, 50% din ce vedem și auzim, 70% din ce spunem, 80% din ceea ce experimentăm și 95% din ceea ce îi învățăm pe ceilalți.

Dar cum credeți că afectează felul în care noi ne creăm realitatea acele lucruri pe care NU ni le amintim?

Un copil vrea să iasă la joacă cu prietenii. Însă, mama lui îi spune: „Fii foarte atent cum traversezi strada! O mulțime de copii au fost loviți de mașină”.

În același timp, un alt copil este la școală, ascultându-l pe profesorul de matematică care îi spune: „Pentru a obține ce-ți dorești în viață, este nevoie de multă muncă. E foarte ușor să ajungi un geniu ratat. Dacă nu muncești din greu, nu vei reuși în viață.”

Un adolescent de 18 ani este întrebat de către mama sa: „La ce facultate vrei să mergi? Haide, e momentul să te hotărăști!”, fiind presat să ia o decizie acum, în funcție de care să-și trăiească tot restul vieții.

Un tânăr în anul II la Arhitectură s-a decis să renunțe la facultate pentru că și-a dat seama că nu se simte atras în niciun fel de această meserie. Vrea să încerce actoria. Așa că îl sună pe tatăl său să-i comunice decizia. Răspunsul tatălui sună cam așa: „Cum să renunți la facultate? După atâta investiție? Când începi ceva, trebuie să termini!”

Cum influențează aceste experiențe viața pe care o trăim?

Experiențele timpurii pot rămâne în subconștientul nostru, sabotându-ne acțiunile și dezvoltarea noastră ca persoane. De cele mai multe ori, suntem programați de mediu, părinți sau profesori să trăim în frică, cu multe convingeri limitative.

„Fii foarte atent cum traversezi strada! O mulțime de copii au fost loviți de mașină.”

„Pentru a obține ce-ți dorești în viață, este nevoie de multă muncă. Este foarte ușor să ajungi un geniu ratat. Dacă nu muncești din greu, te vei rata.”

„Când începi ceva, trebuie să termini.”

Încă din copilărie, ne sunt implementate programe mentale care influențează în mod direct capacitatea noastră de a excela pe plan financiar, personal, relațional șamd. În momentul în care ni se spune că trebuie să muncim din greu pentru a reuși, adoptăm, de fapt, convingerea că tot ce obținem are un preț foarte mare și că nu merităm să obținem ceva ușor. Așadar, vom atrage în viața noastră situații dificile, astfel încât să ne demonstrăm că „nu pot obține lucrurile ușor” reprezintă de fapt un adevăr.

>Ne-am născut suflete libere, vii, inteligente și pline de creativitate, însă părinții, societatea, profesorii și tot mediul în care ne „dezvoltăm” au aruncat o vrajă asupra noastră, care ne-a „adormit”. Acum dormim într-un castel fictiv și niciun personaj de poveste nu vine să ne trezească, să ne salveze. Pentru că există o singură cale de a ne trezi la viață și a ne recâștiga regatul: reîntoarcerea la noi, la acel copil care am fost cândva și căruia i s-au frânt aripile sub fricile și limitările pe care ni le-au implementat ceilalți.

A venit momentul să fim sinceri cu noi, să avem curajul să ne întoarcem la copilărie, acolo unde a început totul, să ne vindecăm de rănile trecutului și să redescoperim bucuria adevărată care se ascunde în noi.

Mai ții minte cum te jucai când erai mic? 

Imaginează-ți că în fața ta ai un copilaș – care ești tu când erai mic. Dacă l-ai întreba ce vârstă are, ai putea afla din ce perioadă a copilăriei vin blocajele emoționale și multe alte lucruri. Uită-te atent în ochii lui. Ce vezi? Întreabă-l telepatic ce simte. Cere-i permisiunea să-l iei în brațe și simte… simte-i trăirile, oglindește-le, empatizează cu tot ce simte, înțelege-i fiecare emoție și acceptă-le pe toate ca pe cel mai natural lucru din lume, ca pe o ploaie de vară trecătoare, fie că este vorba de tristețe, fie că vorbim de furie, ori bucurie, sau rușine. Exprimă toate acele emoții cu toată sinceritatea și dă-ți voie să simți acest copil așa cum este el, cu dureri și experiențe neexprimate. Acest copil trăiește încă în tine și este datoria ta să ai grijă de el.

Cum tratăm noi emoțiile care, de multe ori, sunt ale copilului din noi? Ce ne spunem, de exemplu, când suntem triști?

„Nu mai plânge!” – în loc să ne acceptăm tristețea.

„Fii puternic cu orice preț.” – în loc să ne dăm voie să fim vulnerabili și s-o arătăm.

„Zâmbește, că se uită lumea la tine!” – în loc să ne conectăm cu emoția reală.

Emoțiile refulate sau neexprimate se cronicizează, ele nu dispar. Dacă nu exprimăm o emoție nu înseamnă că ea nu există.

Toate răspunsurile sunt în interiorul nostru. Și tot în interior se află și cheia spre vindecare.