Iți iei zborul atunci când ești pregătit

Zilele se scurgeau încet pentru Mateo, atât de încet încât parcă nu se mai terminau. O aștepta pe mama de trei săptămâni și își ascundea dorul, acel dor mare pe care îl simțea în inimă și în tot corpul, acel dor de ea, de prezența și de vocea ei caldă. Și număra zi după zi, în speranța că timpul va trece mai ușor.

Și îi era teamă, pentru că nu înțelegea exact de ce sora lui mai mică avea nevoie de tot timpul, prezența și, mai mult ca sigur, de toată dragostea mamei. Pentru că el așa simțea acum.

Încă de când s-a născut Maria, tatăl lui i-a spus că ea nu era încă pregătită să se nască, iar acum are nevoie de îngrijire specială într-un loc numit spital, unde este ținută într-un fel de cutiuță transparentă, în care este cald… pentru că ea are nevoie de multă căldură și de condiții speciale pentru a crește. Și, mai ales, de multă iubire și de prezența mamei.

Și totuși, nu reușea să înțeleagă de ce se întâmplă toate astea și de ce mama lui, nu mai este la fel, a lui. Și apoi, Maria, sora lui, pe care nici măcar nu o văzuse încă, a aparut așa brusc și dintr-odată nimic nu mai este cum a fost. Dar totuși, se bucura de momentele petrecute cu tatăl lui după-amiaza, în pădurea de lângă casă, unde se plimbau împreună.

Și cum stătea el așa pe gânduri, aude vocea tatălui, care tocmai îl chema să iasă împreună la joacă. Așa că își luă echipamentul de explorator și ieși în fugă, după care aleargă spre pădure. Tatăl îl urma îndeaproape și îi povestea despre cum vor organiza împreună urmatoarea expediție.

La un moment dat, Mateo auzi un fâsâit dintre frunze, urmat de un zgomot mai puternic. Îndreptându-se spre locul de unde i se părea că auzise ceva, dintr-odată aude foarte clar un piuit slab.

– „Tati, vino repede aici, cred că este un pui de pasăre” – strigă Mateo către tatăl lui.

Acesta se apropie și îndepărtează frunzele, iar în fața lor apare un pui de vrabie zbârlit, cu penele ude, care striga disperat după ajutor.

– „E atât de mic! Oare e rănit?” – îl întreabă Mateo pe tatăl lui.

– „Hai să vedem!” – spune tatăl, luând în palmă mica vietatea, pentru a o studia cu atenție.

– „Nu, nu este ranit. Este doar speriat. Sigur a căzut din cuib și apoi s-a rătăcit cumva. Hai să-i găsim cuibul! Nu ar trebui să fie departe.”

Privea micul pui din palma tatălui său și oftând lung, Mateo îi spune:

– „Off, sigur se simte singur acum. Hai să o găsim pe mama lui, cred că îi este tare dor de ea!”

Cei doi încep să caute cuibul, studiind copacii din jur. În timp ce făceau câțiva pași, la mica distanță de locul în care au găsit puiul, tatăl zărește cuibul, pe o creangă înaltă, lângă trunchiul unui copac mare. Tata se apropie încet, spunându-i lui Mateo:

– „Vino! Cred că i-am găsit casa.”

Se apropiau împreună, iar în cuibul din fața lor era chiar mama vrabie. Auzind zgomote și zărindu-i, aceasta zbură speriată spre vârful copacului, unde se așeză, privind neliniștită către ei. În cuib era un ou mic, translucid, ușor transparent, pe care pasărea îl ocrotea și de care avea grijă.

– „Tati, uite un ou. Este atat de mic, de fragil… și atât de frumos!”- spune entuziasmat Mateo.

– „Da, Mateo. Este un ou care mai are nevoie să crească, până atunci când va fi gata puiul să iasă.”

– „Dar, tati, de ce este nevoie să mai crească?” – întrebă Mateo nedumerit.

– „Pentru că puiul acela din ou mai are nevoie de căldură, iubire și timp, după care va fi pregătit să înfrunte lumea.”

– „Dar, celalat pui, uite, este gata! Și mai mult decât atât, a și zburat singur. Vezi? El a iesit mai repede din ou” – spune Mateo, arătându-i tatălui coaja proaspătă de ou din care, nu de foarte mult timp, puiul ieșise. „Cred că a zburat, pentru că mama nu a mai avut timp de el” – spuse el răspicat.

– „Mateo, uneori, când apar urgențe, acestea cer mult timp și atenție. Mama pasăre trebuie să stea lângă oul acesta, ca el să poată crește și puiul din el să zboare într-o zi. Asta e urgența acum. Ea îl iubește la fel de mult si pe puiul găsit de noi, să știi. Unele lucruri au nevoie de mai mult timp” – spune tatăl încet. „Hai să o lăsăm pe mama pasăre să aibă grijă de ou și noi să ne ocupăm de puiul mic, ce zici?”

– „Da, mama pasăre se ocupă de ou, așa cum mami are grijă de Maria la spital, până va fi gata să vină acasă, nu?”

– „Da, Mateo, exact așa. Hai acasă să avem grijă de pui și revenim mâine să vedem ce fac mama pasăre și oul cel mic.”

– „Da, tati, hai! Noi doi avem grijă de pui, iar mama pasăre de oul cel mic, până când puiul din el va fi suficient de puternic și pregătit să zboare.”

– „Da, Mateo. În curând vom aduce puiul înapoi la cuib, sigur tatăl lui îl caută. Iar când va ieși puiul mic din ou, vor zbura toți împreună”.

– „Tati, eu cred ca puiul mic, când va fi pregatit, își va lua zborul sus, sus, cel mai sus” – spuse Mateo fericit, îndreptându-se spre casă.

Puii își iau zborul atunci când sunt pregătiți. Iar dacă vrei cu adevărat să înțelegi ce înseamnă o lună din viață, întreabă o mamă care a adus pe lume un copil prematur și-l așteaptă să iasă din incubator ca să-și strângă puiul în brațe, teafăr și nevătămat.