Iubirea este o mică stea strălucitoare

Noaptea era caldă şi senină, iar Maya simţi mirosul suav de iasomie prin fereastra întredeschisă. Vântul adia uşor şi mişca perdeaua subţire care parcă o chema la geam. Coborî încet din pat şi se aşeză în faţa ferestrei. Îşi sprijini bărbia mică de pervaz, în timp ce ochii ei mari şi verzi cercetau cerul senin plin de stele luminoase.

Privi adânc în zare, la marea de stele mici şi mari, care parcă dansau ţinându-se de mâna într-o armonie perfectă.

Maya era tristă, se simțea singură de două săptămâni, de când Lory, sora ei mai mică, se îmbolnăvi. Ea a plecat de acasă, împreună cu mama, pentru recuperare. Tatăl era, probabil, și el trist, mai mult decât lăsa să se vadă. Și, deși el avea grijă de ea seara, când ajungea acasă, nu erau împreună toți patru… ca altădată.

Îi lipseau conversațiile lungi și jucăuşe, pe care le avea cu Lory, despre tot ce există în lună şi în stele. Erau atât de îndepărtate serile în care radeau până târziu, adormind apoi fericite în acelaşi pat. Acum, pentru prima dată, simţea că lumea ei era mai puţin veselă şi plină de lumină. Privea cerul înstelat, gândindu-se, la cât de fericite pot fi acele mici steluţe luminoase împreună, acolo sus pe cer.

Îi lipsea Lory şi ar fi vrut ca mama să fi rămas cu ea acasă, dar mama a ales să plece şi ea… și să o lase singură.

Cufundată în gânduri, tresare când observă o mică stea strălucitoare ce se învârtea jucăuș în faţa geamului. Până se dezmetici, steluța se opri şi îi zâmbi larg. Maya simți o rază albă, transparentă şi călduţă care îi atingea obrazul. Nu îi venea să creadă că acea steluță era acolo, în faţa ei. Își luă inima în dinți şi, cu voce abia șoptită, îi spune:

–  Steluţă mică şi frumoasă, ce cauţi tu aici?

–  Maya, am văzut că în această seară eşti tristă. Aşa că, în drumul meu prin galaxie, m-am oprit să îţi spun o poveste despre fericire.

–  Despre fericire? Dar, de unde ştii tu că sunt tristă? Și chiar dacă ai şti, nu ai înţelege. Voi stelele sunteţi mereu împreună, voi nu ştiţi cum este să te simţi singur. Nu știți cum este atunci când cei dragi sunt departe.

–  Draga mea, ascultă mai întâi povestea, îi spuse micuţa stea, care se aşează confortabil pe o ramură de iasomie, şi începe:

„A fost odată ca niciodată, într-o galaxie îndepărtată, o mama stea căreia îi venise momentul să se despartă de micuțele ei, pe care le crescuse cu atâta grijă şi iubire. Trebuia să îşi trimită steluțele strălucitoare în galaxie, iar momentul despărțirii era aproape. Aşa că mama-stea își cheamă steluțele în jurul ei şi le spune:

–  Curajoasele mele steluţe, a sosit momentul ca fiecare dintre voi să îşi ia zborul. Găsiţi-vă locul în galaxie şi luminaţi! Asta este menirea voastră. Suntem o famile stelară şi, chiar dacă nu veţi mai fi la fel de aproape de mine, între noi există o legătură puternică. Relația noatră este precum o pânză invizibilă care ne leagă. Cu cât veţi lumina mai puternic, cu atât veţi transmite mai multă iubire. Astfel vom simţi toţi că suntem mai aproape unii de alţii. Mergeţi frumoasele mele şi luminaţi!

Aşa au început steluţele călătoria lor galactică, luminând în marea famile de stele pe care le vezi tu pe cer.”

–  Aşa m-am născut eu Maya, spuse mica stea. Și, de câte ori sunt tristă, caut pe cer familia mea de stele, le trimit lumină şi mă bucur de lumina lor. Azi, am venit să îţi aduc iubire de la sora ta Lory, care îţi simte şi ea lipsa, şi să îţi spun această poveste despre lumină, familie, iubire şi fericire.

–  Lory… este la spital, spuse încet, nedumerită, Maya. Apoi, dintr-odată, simţi o căldură în dreptul inimii, iar fața ei mică se lumină. Prin faţa ochilor îi trecură toate momentele fericite petrecute cu Lory şi cu mama, plimbările lor, jocul, îmbrăţişările şi îşi dă seama că era plină de fericire. Că acea bucurie enormă a existat mereu, acolo în inima ei, doar că ea nu o văzuse. Ochii ei mari se umplură de lacrimi în timp ce razele micuţei stele îi luminau chipul frumos.

–  Ah, micuţa stea, acum ştiu, cu cât luminezi mai tare, cu atât eşti mai aproape cu inima de familia ta. Şi luminezi atât de frumos, cu atâta iubire.

–  Da Maya, aşa e. Bucură-te şi tu de tot ceea ce ai! Chiar dacă mama şi Lory nu sunt lângă tine acum, ele te iubesc la fel de mult.

–  Mulţumesc micuţă stea! Acum am înţeles că iubirea pentru cei dragi a fost şi va rămâne mereu în inima mea şi nimeni şi nimic nu mi-o poate lua. Iubirea este o mică stea strălucitoare.

Încet, încet, steluţa îşi reluă drumul, lăsând-o pe Maya plină de speranţa în faţa cerului înstelat. De acum Maya va privi altfel stelele. A înţeles că lumina lor este iubirea pe care o trimit ele familiei lor din univers și conexiunea cu cei iubiți.

Se întoarse în pat simţindu-se mai aproape ca niciodată de Lory şi de mama. Închise ochii şi adormi fericită.