Nu vreau. Povestea lui Ari

– Nu vreau să mă trezesc! Nu vreau să mă trezesc! Nu vreau să ies din cuib, să zbor cu stolul! Nu vreau, se auzi vocea micuțului Ari.

Ari era cel mai mic pui de vrabie din familia lui și așa își începea el fiecare dimineață.

– Vino cu noi, Ari! Vino cu noi, strigau în cor toți ceilalți din stol. Frații și surorile lui, tata, mătușa și verișorii se roteau în zbor în jurul cuibului, încurajându-l.

– Nu vreau, v-am zis, țipa Ari din nou.

– Dar tu nu vrei nimic niciodată, îi striga verișoara Elsa. Cred că e tare plictisitor pentru tine, nu?

– Poți spune oricât că e plictisitor, nu-ți voi da dreptate. Oricum, tu nu știi nimic, răspunse Ari supărat. Apoi își luă zborul din cuib în direcția opusă.

Ari se oprește pe ramura unui tei de lângă Lacul Fermecat. Mama lui, care îl văzuse, se așază pe creanga lângă el.

– Ari, voi sta și eu aici câteva minute cu tine. Am zburat toată dimineața cu familia, spuse mama, apropiindu-se de el.

– Nu! Pleacă! Nu vreau sa stai cu mine.

– Dar, dragul meu…

– Pleacăăă, țipa Ari și ochii lui se umpleau de lacrimi!

– Uite, știu că ești supărat de când ai aflat că va mai apărea un pui în cuibul nostru.

Ari își zburli penele, în timp ce în mintea lui începea un dialog interior: „Da, mama avea dreptate.” Îl îngrijora foarte tare faptul că în curând el nu va mai fi cel mai mic din familie. Îi plăcea să fie cel mai mic și nu voia să piardă asta. Se gândea că poate grija și iubirea mamei… și a întregii familii se va împărți acum.

Și a înțeles acum, că nu își dorea să renunțe la toate astea. Cel mai tare îl speria ideea că o va pierde pe mama. Și deodată simți cum toate aceste gânduri devin un vârtej care îl ia pe sus. Și se aruncă în brațele mamei plângând.

– Uite, spuse mama duios, îmbrățișându-l, vrei să vezi cum este să ai un frate mai mic? Am să te duc să vorbești cu ariciul Do, care are, de curând, un frate. Vrei?

– Da, mulțumesc mami, spuse Ari îmbrățișându-și din nou mama.

– Bine, Ari, acum hai în stol să facem antrenamentul de dimineață împreună cu familia. Vreau să nu uiți că tu ai un loc special în inima mea, pe care nu ți-l poate lua nimeni.

Ari s-a liniștit. A simțit că ce i-a spus mama e adevărat, iar acum era nerăbdător să se întâlnească cu Do, care deja are un frate mai mic.

– Ari, Ari, vino, începem antrenamentul, se auzi vocea Elsei a doua zi de dimineață.

– Nu vreau, strigă Ari! Nu vreau nimic! Lăsați-mă în pace toți. Plecați!

Stolul se îndepărta iar Ari scoate încet capul din cuib.

– Ufff, ce bine că am scăpat de ei, își spuse el în gând. Mă bâzâie în fiecare dimineață.

– Ari, dragul meu, se aude vocea mamei… Ari tresări, în timp ce mama continuă: Astăzi mergem să vorbești cu Do. Vino! Deja se face târziu.

Ari uitase că vorbise cu mama despre vizită, dar s-a mobilizat repede pentru că era foarte curios să vorbească cu Do.

– Mama, sunt gata. Hai!

Îl găsiră pe Do lângă Lacul Fermecat, iar mama îi lasă împreună să vorbească ca între prieteni. După o jumătate de oră își luară zborul înapoi înspre cuib. Ari radia de fericire, în timp ce mama îl întreabă:

– Cum a fost discuția cu Do, dragul meu?

– A fost… pur și simplu fantastic ceea ce mi-a spus Do. Exact ceea ce mi-ai spus și tu. Că un părinte își iubește la fel de mult toți copiii. Și că… s-ar putea să îmi placă să am un frate mai mic. Atunci când ești mai mare poți să ai grijă de el, iar el te va iubi și admira așa cum îl iubesc și admir eu pe fratele meu, Avi. Să știi că nu m-am gândit niciodată așa. Și apoi, nu voi mai fi ultimul din stol.

– Mă bucur, Ari. Și vreau să nu uiți că iubirea dintre noi va fi mereu cea mai puternică legătură.

– Știu, mami, spuse Ari, îmbrățișând-o. Îți mulțumesc!

Cu ajutorul mamei și a exemplului din viața unui prieten, Ari a depășit teama că cei dragi îl vor iubi mai puțin atunci când va avea un frate mai mic.

– Vino Ari, vino, strigau în cor cei din stol, zburând în jurul cuibului.

– Sunt gata, răspunse Ari și, zburând, se așază zâmbind înspre coada stolului.