Rana de abandon și arhetipul dependentului

Fiecare dintre noi purtăm înăuntrul nostru răni emoționale adânc ascunse, de care suntem mai mult sau mai puțin conștienți.

Pentru că ne este greu să suportăm durerea provocată de aceste răni, ajungem să le ascundem în mod inconștient, atât față de noi cât și față de ceilalți prin crearea unor măști.

Așa cum spuneam într-un articol anterior, Lise Bourbeau a identificat 5 răni importante trăite de ființa umană (respingerea, abandonul, umilirea, trădarea și nedreptatea).

Despre respingere, trădare și umilire am vorbit în articolele anterioare.

Astăzi vom vorbi despre rana de abandon  și masca dependentului.

Cum apare rana de abandon?

Ca și celelalte răni, rana de abandon își are originile tot în copilărie. Ea se activează între un an și trei ani – în relația cu părintele de sex opus.

Un copil se poate simți abandonat dacă:

• părinții se ceartă des și copilul simte că familia este instabilă, sau pe cale să se destrame;
• părinții lui îl lasă în grija bunicilor în timpul vacanțelor, iar copilul nu are o relație de atașament sigur stabilită cu părinții;
• părinții lucrează zilnic și alocă foarte puțin timp pentru el;
• apare al doilea copil și părinții nu gestionează corect timpul alocat fiecărui copil;
• este dus la spital și este lăsat singur acolo (chiar dacă părinții îl vizitează în fiecare zi);
• mama este mereu bolnavă, iar tatăl este mereu ocupat sau absent și nu are grijă de copil;
• unul dintre părinți moare sau pleacă de acasă.

Cum arată Dependentul?

Cei care suferă de rana de abandon se caracterizează printr-un corp alungit, subțire, plăpând, picioare subțiri, spate curbat, brațe lungi, corp lipsit de tonus. Aparatul muscular subdezvoltat pare că nu poate să susțină corpul drept, ca și cum acesta ar avea nevoie de un suport.

Corpul lui ilustrează exact nevoia permanentă a acestuia de sprijin. Dependentul crede că nu poate să reușească nimic singur, de aceea simte mereu că are nevoia de altcineva pentru a-l ajuta. Crede că totul ar fi mai bine dacă ar fi cineva lângă el.

Personalitatea Dependentului

Dintre cele cinci tipuri de caractere, dependentul este cel mai apt să devină victimă. O victimă este o persoană care își creează tot felul de dificultăți, inclusiv probleme de sănătate, pentru a atrage atenția.

Este o persoană care dramatizează mult lucrurile, transformând cel mai mic incident într-o problemă de proporții imense. El trăiește și percepe toate evenimentele ca fiind dificultăți.

Când vedem o persoană comportându-se ca o victimă ne întrebăm cum reușește să facă să i se întâmple atâtea situații dificile. În realitate, el se folosește de aceste probleme pentru a capta atenția celorlalți, ceea ce îi permite să nu se simtă abandonat.

Dependentul se va simți foarte des abandonat de către persoanele de sex opus și are tendința de pasa responsabilitatea întâmplărilor ce au loc.

Emoția cea mai intens trăită de un dependent este tristețea, pe care o simte până în adâncul ființei lui fără să înțeleagă sau să poată spune de unde vine. Uneori, pentru a nu mai simți tristețea caută mereu prezența celorlalți. Alteori, ajunge în cealaltă extremă, preferând să se retragă sau să părăsească persoana sau situația care i-a produs acel sentiment de singurătate sau tristețe.

Abandonul și Relațiile Intime

Cel care suferă de capcana Abandonului are relații de dragoste care sunt rareori calme și stabile.

Îsi alege parteneri în așa fel încât își sabotează relația în mod inconștient: se simte atras de persoane care nu își pot lua un angajament pe termen lung, își alege parteneri instabili din punct de vedere emoțional sau parteneri cu sentimente ambivalente care îi creează o stare de instabilitate (îi dau și speranțe și îndoieli).

Cea mai mare frică a dependentului este singurătatea, deoarece este convins că nu poate să o gestioneze. De aceea are tendința să se agațe de ceilalți și este dispus să facă orice manevre pentru a fi iubit și a nu fi părăsit. Este capabil  să suporte situații extrem de dificile înainte de a pune capăt unei relații. Suferința pe care o va simți dacă își părăsește partenerul i se pare mult mai mare decât aceea de a îndura ceea ce trăiește.

Dependentul este persoana care tinde cel mai mult să nu vadă problemele de cuplu.

De teamă să nu fie abandonat, preferă să creadă că totul este bine. Dacă partenerul vrea să plece, va suferi cumplit deoarece, nevăzând problemele, nu se va aștepta la asta.

El este îngrijorat de orice mică schimbare, oricât ar fi de nesemnificativă, interpretând-o ca pe un semn că partenerul vrea să termine relația.

Îi este greu să tolereze chiar și cel mai mic semn de retragere.

Unele persoane cu capcana abandonului ajung să evite, din acest motiv, relațiile intime. Preferă să rămână singure decât să treacă printr-o altă pierdere.

Cum vindecăm rana de abandon?

Cel care suferă de abandon își alimentează rana de fiecare dată când renunță, când abandonează un proiect la care ținea mult, când nu se ocupă destul de mult de el însuși și când nu își acordă atenția de care are nevoie.

În procesul de vindecare primul lucru pe care trebuie să îl facem este să devenim conștienți de masca pe care o purtăm. Acceptarea este elementul declanșator al procesului de vindecare.

Este necesar să identificăm situația din copilărie care ne-a făcut să ne simțim abandonați sau părăsiți. Cu cât simțim mai mult suferința trăită de copilul din noi, cu atât mai multă compasiune trebuie să avem față de el.

Atunci când „ne mutăm” în energia de adult, accesăm o viziune diferită asupra vieții, cu mai multă responsabilitate și conștientizăm că putem supraviețui chiar dacă ne simțim răniți.

Aceste măști nu ne protejează, ci doar ne dau falsa impresie că o fac.

Purtarea unei măști ca mecanism de a obține o falsă stare de siguranță nu este o soluție de vindecare, ci doar o modalitate de acoperire a rănii, ca și cum am ascunde gunoiul sub preș, dar pretindem că am făcut curat.

Dacă reușim să vindecăm rana de abandon, vom găsi în spatele măștii de dependent acea parte din noi care poate fi și:

• veselă, sociabilă, care inspiră bucuria de a trăi;
• abilă, care știe foarte bine să își exprime cererile și care știe ce vrea;
• tenace și perseverentă în cererile ei;
• care nu renunță când este hotărâtă să obțină ceva;
• cu talente artistice, care știe să atragă atenția celorlalți.

Vom ști că ne-am vindecat rana de abandon atunci când ne simțim bine chiar dacă suntem singuri și nu mai simțim atât de mult nevoia de atenția celorlalți. În plus, ne vom dori tot mai mult să începem proiecte noi pe care vom continua să le susținem chiar dacă nu avem sprijinul celorlalți.

Crearea unei măști este un mecanism de apărare inconștient, care ne ajută să facem față emoțional situațiilor care ne copleșesc. Vindecarea rănii de abandon vine implicit cu o schimbare de perspectivă, astfel că nu vom mai privi situațiile dificile prin lentila abandonului.