Rana de respingere și arhetipul fugarului

Celebra Lise Bourbon spune că există 5 răni emoționale. În jurul acestor răni se creează mecanisme de apărare prin care sabotăm relațiile noastre cu ceilalți și dezvotăm suferințe care ne provoacă boli fizice, emoționale sau mentale. Însă, când înțelegem rănile și reacțiile noastre, obținem cheia vindecării și începem să schimbăm tiparele datorită cărora ne-am păstrat tot felul de contexte toxice.

Fiecare rană vine cu câte o mască.

1. Persoanele la care rana respingerii este mai pregnantă poartă masca fugarului – „te resping înainte ca tu să apuci să mă respingi”.
2. Cei cu rana de abandon poartă masca dependentului – „sunt incomplet fără tine, așa că am nevoie să-mi umplu golul din interior cu ceva exterior mie”.
3. În cazul rănii de umilire oamenii poartă masca masochistului – „ceilalți sunt răi și mă vor umili, așa că mai bine accept compromisul”.
4. Cei cu rana trădării poartă masca dominatorului – „ceilalți mă vor trăda, așa că mai bine țin situația sub control prin dominare”.
5. Persoanele cu rana de nedreptate poartă masca rigidului – „dacă sunt flexibil, ceilalți mă vor nedreptăți, așa că mă protejez prin a fi rigid”.

De cele mai multe ori, părinții contribuie la crearea acestor răni într-un mod neintenționat și este important să înțelegem că atât părinții noștri cât și noi în calitate de părinți am făcut ce am știut mai bine și am folosit în relația cu copilul acele instrumente, abilități și cunoștințe pe care le-am avut la dispoziție în acel moment.

Care dintre cele 5 răni este cea mai pregnantă în viața ta?

Astăzi vom vorbi despre rana de respingere, urmând să abordăm fiecare rană în parte, în următoarele articole.

Rana de respingere

Specialiștii spun că această rană apare cel mai devreme în viața unei persoane, în perioada de la concepție până la 6 ani. Rana de respingere se formează în relație cu părintele de același sex. Așadar, fetele se simt respinse de către mamă, iar băieții de către tată.

Un exemplu în care copilul ajunge să dezvolte rana de respingere, este acela în care el simte că nu este cu adevărat dorit chiar dacă nu i se spune verbal asta.

În momentul în care copilul începe să resimtă rana respingerii, acesta își creează mecanisme de apărare prin care fuge de durere. Până nu vindecăm această rană, purtăm aceste mecanisme cu noi, de-a lungul vieții, chiar și ca adulți. Astfel, ajungem să le folosim inconștient în toate relațiile noastre: de cuplu, business, prietenie, parenting etc.

Persoanele cu o rană de respingere pregnantă au dificultăți când vine vorba să se iubească și să se accepte pe ele însele. Acestea au tendința să fugă de realitate și se simt adesea singure, neînțelele, fără valoare în fața celorlalți sau „bune de nimic”.

Despre personalitatea fugarului

Fugarul are tendința să evadeze, motiv pentru care nu se atașează prea mult de lucrurile materiale sau locuri – acestea l-ar putea împiedica să fugă atunci când dorește. În schimb, se simte atras de tot ce ține de spirit, cunoaștere sau domenii din sfera intelectualității. Acesta este o persoană liniștită, nu creează probleme și nu face prea mult zgomot. În multe cazuri, persoanele cu rana de respingere fug de lumea exterioară apelând la „ajutoare” precum: drogurile, alcoolul, somnul excesiv sau jocurile virtuale. Fugarul are o imaginație bogată, însă o folosește pentru a crea diferite scenarii negative.

Este important să conștientizăm că cei care ne resping apar în viața noastră pentru a ne arăta felul în care noi ne respingem pe noi înșine.

Fricile persoanelor cu rana de respingere

• „ceea ce spun nu este suficient de interesant”;
• „celălalt nu mă înțelege”;
• „nu vreau să deranjez”;
• „cred că îmi acordă atenție din bun simț”.

Aceste frici declanșează fuga ca mecanism de apărare. La nivel de subconștient, această fugă are sens și reprezintă felul prin care am reușit să facem față suferințelor atunci când eram copii. Identitatea a memorat această abordare și o folosește în continuare ca mecanism de supraviețuire, chiar dacă situațiile actuale nu mai cer acest lucru. Astfel, atunci când întâlnim provocări în relația cu celălalt, abordăm acea situație din energia copilului și folosim mecanismele de apărare care funcționau la 1 an, chiar dacă am crescut și acum suntem adulți.

Hai să ne imaginăm o situație de cuplu în care unul dintre parteneri are nevoie să lucreze la un proiect, iar celălalt simte nevoia de atenție. Presupunând că cel din urmă are rana respingerii și primul cere puțin timp și spațiu în care să se concentreze singur pe ce are de făcut, creierul celui „respins” va interpreta că nu este iubit, nu este înțeles și că prezența lui este un deranj pentru celălalt. Așa că se va retrage în „fortăreața interioară”, ca un copil ce a fost respins de părintele lui.

În general, persoanele cu rana de respingere sunt supărate pe părintele de același sex și poartă această supărare cu ei, de-a lungul vieții, până reușesc să vindece această rană.

Dacă rana de respingere este prezentă în sufletul și ADN-ul nostru, atunci ne respingem pe noi înșine în aceeași măsură în care îi respingem pe ceilalți și ne simțim respinși de către ei. În același timp, avem impresia că de fapt noi facem totul ca ceilalți să ne arate iubirea pe care aceștia ne-o poartă.

Vindecarea rănii de respingere

Primul pas în vindecarea oricărei răni este să o vedem și să recunoaștem că avem această rană. Apoi observăm felul în care se manifestă, ce mecanisme am dezvoltat de-a lungul timpului, începem să fim conștienți și să ne observăm atunci când avem tendința să apelăm la mecanisme vechi care nu ne mai sunt necesare. În timp, începem să acceptăm această rană, să o îmbrățișăm și să o vindecăm.

Totuși, acest proces este unul de durată și, uneori, pentru a ne vindeca avem nevoie de sprijin și de un spațiu în care să ne simțim în siguranță. Această călătorie de vindecare implică prezența unui terapeut și instrumente precum meditația, introspecția sau desenul terapeutic. Această rană se vindecă treptat atunci când ne îngrijim pe noi înșine cu blândețe și răbdare. Cei care au vindecat rana respingerii, au învățat să se aprecieze, să se admire, să își învingă fricile și, cel mai important, să se iubească pe ei înșiși.