Sindromul impostorului la femei – când succesul nu se „lipește” de tine
Te-ai surprins vreodată gândind:
„Dacă ar ști cine sunt de fapt…”,
„Am avut baftă de data asta, nu sunt chiar atât de bună”,
„Nu merit locul ăsta și își vor dea seama și ei în scurt timp”?
Dacă da, e foarte posibil să te fi confruntat cu ceea ce numim sindromul impostorului.
Aceasta nu e un semn că ar fi ceva în neregulă cu tine, ci doar că mintea ta a învățat un anumit mod de a privi succesul – unul foarte dur, de multe ori nedrept.
Te invit acum să-l examinăm, ca într-un cabinet de psihoterapie, pe toate fețele și să afli cum poți scăpa de acea voce lăuntrică care îți spune că ”nu meriți”.
Ce este, de fapt, sindromul impostorului?
Sindromul impostorului, în termeni psihologici, este o distorsiune cognitivă, un mod de a gândi care te împiedică să-ți asumi succesul.
În traducere liberă înseamnă că poți avea rezultate, poți primi recunoaștere, poți fi apreciată, dar să nu crezi că ți-ai meritat locul pe deplin. Nu reușești să te vezi cu adevărat valoroasă.
Conceptul a fost lansat în 1978, de către două psiholoage, Pauline Rose Clance și Suzanne A. Imes, care au observat un fenomen comun la femeile de succes care veneau în terapie: indiferent de câte dovezi aveau că sunt bune profesioniste, ele își puneau succesul pe seama norocului, a contextului sau pe seama altora.
Inițial, s-a crezut chiar că sindromul impostorului este „o problemă a femeilor”. Nu întâmplător, multe cliente de-ale lor erau femei de succes, dar care se criticau frecvent.
Mai târziu, studiile au arătat că aproximativ 70% dintre oameni (femei și bărbați) s-au simțit impostori măcar o dată în viața lor profesională. Deci nu ești singură. Nici pe departe!
De ce pare că femeile trăiesc acest sindrom mai des?
Femeile cresc, de mici, cu niște mesaje foarte contradictorii:
- „Fii bună la școală, fii serioasă”, dar ”nu fi prea sigură pe tine, că pari arogantă”
- „Fii ambițioasă”, dar ”nu deranja, ca să nu ieși prea mult în față”
Așa ajung la maturitate să fie supercalificate în profesiile lor și să ducă în spate proiecte, familii, echipe și, în același timp, să se îndoiască de sine constant, spunându-și: „Nu știu suficient, nu fac suficient, nu sunt suficientă.”
Studiile spun că ”nu e doar „în capul tău”
Sindromul impostorului nu e doar o stare de disconfort. Studiile efectuate până acum ne arată o legătură clară între sindromul impostorului și burnout.
Oamenii care se simt impostori tind să lucreze mult peste limita sănătoasă, să livreze mai mult decât li se cere, și să le fie teamă că vor fi „descoperiți”, prin urmare muncesc mai mult, și astfel, sunt mai predispuși la epuizare.
Într-adevăr, mulți angajați chestionați care se confruntau cu sindromul impostorului au spus că s-au simți, în același timp, epuizați, în prag de burnout.
Cu alte cuvinte: „nu sunt suficient de bună” face casă bună cu „trebuie să muncesc mai mult” ceea ce duce, în mod firesc, la epuizare emoțională și fizică.
Sindromul impostorului pare să să aibă și “avantaje”
Un studiu publicat de MIT Sloan School of Management în 2022 a relevant ceva surprinzător:
Angajați care sufereau de sindromul impostorului comunicau mai bine, erau mai axați pe ceilalți și, în general, păreau să aibă abilități relaționale mai bune.
Cu alte cuvinte, sindromul impostorului pare să te facă mai atentă la nevoile celorlalți, te ajută să te concentrezi mai mult pe relații, și să supracompensezi la capitolul ”muncă” și ”efort”.
Cu această strategie însă, din afară poți părea „foarte caldă și atentă cu oamenii”. În interior însă plătești un preț mare. Teama constantă de a greși și sentimentul pregnant de rușine că ai ”juca mereu teatru”, duc invariabil la oboseală cronică.
Prin urmare, sindromul impostorului nu e ceva de încurajat, chiar dacă pare să aibă și efecte aparent „pozitive”. Există moduri mai blânde și mai sănătoase de a fi atentă la ceilalți și de a avea relații bune, care să nu vină la pachet cu autodevalorizarea și epuizarea.
Ce poți face – în loc să aștepți „să-ți treacă”
Îți propun câteva direcții terapeutice care te pot ajuta să slăbești vocea impostorului, în timp.
1. Separă ce simți de ce e adevărat
Poți simți că „nu ești competentă și că nu meriți jobul ăsta.” Dar dacă te uiți la fapte, vei vedea că:
- ai trecut printr-un proces de recrutare
- ai dus multe proiecte la bun sfârșit
- ai primit feedback-uri bune
- ai rezultate măsurabile
Un prim pas e să nu mai crezi tot ce gândești. Înainte să afirmi ceva, întreabă-te dacă e și adevărat. ”Doar pentru că simți sau crezi ceva, nu înseamnă că e și adevărat” Învață să-ți chestionezi propriile credințe.
2. Ține un „dosar al dovezilor”
Poate îți sună prea meticulos, dar această metodă este foarte eficientă. Păstrează într-un folder, pe telefon, în email sau chiar într-un carnețel mailuri de apreciere, mesaje de la colegi sau clienți sau rezultate și realizări.
În zilele în care vocea impostorului te împiedică să acționezi, folderul acesta va fi ca o ancoră care te va ajuta să-ți vezi real capacitățile.
3. Observă când te compari
Comparația, în sindromul impostorului, e aproape un reflex:
„El vorbește mai bine”,
„Ea este mai organizată”,
„El sigur nu are blocajele mele”.
Adevărul e că nu știi ce se întâmplă în mintea celuilalt. Și cei mai competenți oameni se pot simți uneori complet nepotriviți.
Poți să-ți spui: „Mă compar des și asta nu-mi face bine. Îmi aduc atenția înapoi la mine și învăț să apreciez progresul meu.”
4. Creează-ți un mic sistem de suport
Sindromul impostorului înflorește în medii toxice, companii supracompetitive și echipe în care oamenii se validează atunci când îi critică și îi minimizează pe ceilalți.
Nu poți schimba mereu mediul, dar poți avea măcar câteva relații sănătoase, o colegă prietenă care se bucură sincer pentru reușitele tale sau un grup mic de femei cu care să împărtășești vulnerabilități, nu doar „reușite”.
5. Setează obiective realiste, nu „eroice”
Dacă îți spui: „în 6 luni trebuie să câștig 2.000 euro/lună, altfel sunt un eșec”, îți pregătești singură terenul pentru … eșec.
În terapie, lucrăm mai degrabă cu pași mici, realiști:
- ce poți învăța în următoarele 3 săptămâni?
- ce proiect poți realiza puțin mai bine data viitoare?
- ce competențe vrei să-ți dezvolți anul acesta, ca să ajungi mai repede la venitul dorit?
Când îți ajustezi așteptările, nu îți scazi valoarea, ci îți crești șansele să ajungi acolo unde îți dorești.
Caută sprijin psihoterapeutic dacă simți că te blochezi
Și nu în ultimul rând, caută sprijin în afară, un psihoterapeut sau un mentor.
Simți că te confrunți des cu episoade de anxietate intensă sau te simți inconfortabil când ești apreciată sau complimentată?
Sau poate ești constant epuizată și îți vine des să renunți, deși din afară pari „foarte OK”?
În cazurile acestea, terapia te poate ajuta să recunoști tiparele de gândire care te sabotează și să construiești o relație mai blândă cu tine însăți.
Un ultim gând, pentru tine, dacă te-ai regăsit
Nu ești o impostare. Ești doar o femeie care a învățat, de-a lungul timpului, să se îndoiască de sine mai mult decât era cazul.
Trăirile tale sunt firești, umane și mai ales comune și perfect explicabile. Nu ești singura. Nu ești „defectă”.
Ce poți face, de azi încolo, e să începi să te uiți cu mai multă curiozitate și mai puțină judecată la tine.
Te las cu acest gând: Cum ar arăta viața ta dacă ai începe să-ți dai voie să crezi nu fricilor tale, ci dovezilor că știi, că poți, că ești suficientă?!
