Unde se ascunde bucuria adevărată și cine o poate găsi. Povestea lui Alcibiade și a Copacului Înțelept

A fost odată ca niciodată, un băiețel pe nume Alcibiade. Și Alcibiade era mai mareu trist pentru că, spunea el, nu avea prieteni alături de care să se joace și care să-l facă fericit.

Tatăl lui era rege peste frumosul ținut muntos în care locuiau. Dis-de-dimineață, de când se trezea și până seara târziu, Alcibiade le poruncea celor de la palat ba să îi aducă hainele, ba să îi caute papucii, ba să îi dea să mănânce cu lingurița, ba să îl spele pe cap, ba câte și mai câte. Și cu toate acestea, el era mereu nemulțumit.

“Nimeni nu e capabil să mă facă să râd, nimeni nu mă înțelege și sunt așa de împiedicați toți”, spunea el mereu.

Într-o dimineață, Alcibiade se duse la tatăl lui, regele, și îi spuse: “Nimeni nu mă poate face să râd. Spune-mi ce să fac, tu ești rege, tu trebuie să știi”.

Tatăl lui îi spuse că va gasi răspunsul la această întrebare dacă merge la Copacul Înțelept din spatele grădinii.

Alcibiade își ascultă tatăl și se duse la copac.

“Nimeni nu vrea să se joace cu mine. Nu am prieteni!”, îi spuse el copacului. “Toți fug de mine și îmi spun că au alte treburi.”

“Și cum ai vrea tu să fie lucrurile?”, îl intreba copacul.

“Pai, eu să le spun ce să faca și ei să facă. Sa mă facă să râd”, răspunse Alcibiade.

Copacul rămase puțin pe gânduri, apoi îi spuse: “Du-te la palat și cheamă toți copiii alături de care vrei să te joci. Doar cheamă-i! Apoi vino și spune-mi!”

Alcibiade se întoarse a doua zi la copac.

“Am făcut cum ai zis”, spuse el, “dar nimeni nu a vrut să se joace cu mine”.

“Cum așa?”, spuse copacul. “Zi-mi ce ai făcut”.

“I-am adunat pe toți la palat, m-am așezat pe scaunul meu și le-am spus. Acum ne vom juca! Așa cum vreau eu! Ne jucăm de-a ferma. Tu ești pisica, tu ești oița, tu ești gâsca, tu ești cățelul, iar eu sunt stăpânul vostru. Voi veniți la mine, iar eu vă spun ce să faceți”, a răspuns Alcibiade.

“Si?”, întrebă copacul.

“Așa au făcut, dar nu a fost distractiv. Nu am simțit niciun fel de bucurie. Ei erau triști și mai mult m-au enervat. Le-am spus să plece toți, să mă lase, pentru că ei nu știu să se joace”, a povestit plin de năduf băiețelul.

“Hmm”, spuse copacul înțelept, “du-te acasă și cheamă-i din nou”.

“Dar de ce să fac asta? Nu înțeleg”, a întrebat contrariat Alcibiade.

“Du-te și doar cheamă-i!”, spuse copacul.

Alcibiade se întoarse la palat și chemă iar toți copiii pe care îi voia prieteni de joacă. Îi puse iar să îl facă să râdă și, pentru că nu reușiră, îi alungă furios. Se întoarse la copac și îi spuse dezamăgit: “I-am chemat din nou și nu s-a întâmplat nimic. Mai mult, mi-au murdărit covorul, mi-au zgâriat măsuța și mi-au mâncat mâncarea preferată. Cu toate astea, nu m-au făcut să râd. Copacule Înțelept, spune-mi ce trebuie sa fac!”

Copacul căzu puțin pe gânduri, apoi îi spuse:

“Du-te la palat și fă ceva ce nu ai mai făcut niciodată!”

“Dar cum să fac asta? Nu știu ce să fac, spune-mi tu”

“Du-te la palat și vino înapoi la mine când vei găsi răspunsul”

“Dar eu vreau să am prieteni alături de care să mă joc, care să mă facă să râd, și uite ce îmi spui tu să fac”

Alcibiade plecă abătut, se întoarse la palat și în următoarele zile nu facu nimic. Nu avea chef. Într-o dupa–amaiza in care stătea trist și se uita pe geam, auzi multe râsete și țiuituri. Îi auzi pe copii jucându-se și alergând afară. Și își aminti ce îi spuse copacul: “Fă ceva ce nu ai mai făcut.” Așa că deschise larg porțile mari ale palatului chemând toți copiii înăuntru.

“Haideți, haideți să ne jucăm!”, îi invită el. Copiii ezitară, dar Alcibiade se duse lângă ei și le spuse: “Veniți, vreau să mă joc la fel ca voi. Învățați-mă! Vă jucați așa de frumos, sunteți așa de fericiți”

Și s-au jucat ore întregi, erau așa de fericiți, iar Alcibiade a râs, a râs din inimă. A simțit acea bucurie după care tânjea de mult timp. Și a înțeles că bucuria nu este gata făcută și vine la tine atunci când bați din picior.

S-a întors la Copacul Înțelept sa-i mulțumească.

“Vezi tu, Alcibiade, bucuria asta pe care o simți acum este un răspuns la bucuria pe care ai putut tu să le-o oferi prietenilor tăi”, a răspuns înțeleptul copac.