Trăim într-o perioadă în care relațiile încep fulminant, se simt intens… dar nu întotdeauna rezistă în timp. Și poate te-ai întrebat și tu, măcar o dată: ce anume ne apropie, de fapt, de cineva? Și, mai ales, ce face ca apropierea să fie reală și durabilă în timp?
Când ne simțim atrași puternic de cineva aproape instant, e vorba de chimie: apare interesul, apare dorința de apropiere.
Dar la fel de repede apare și confuzia: de ce nu funcționează mai departe?
Răspunsul nu este întotdeauna simplu. Pentru că lucrurile care ne apropie la început nu sunt aceleași care ne țin împreună pe termen lung.
Și, de multe ori, ceea ce simțim ca „atracție” spune mai mult despre nevoia noastră de siguranță decât despre compatibilitate.
Psihanalistul John Bowlby, cel care a pus bazele teoriei atașamentului, vorbea despre faptul că oamenii caută în mod natural apropierea de persoane care le oferă siguranță emoțională.
Această nevoie de siguranță nu dispare la maturitate, ea continuă să ne influențeze modul în care alegem, iubim și rămânem în relații.
Așa că, dacă vrei să înțelegi mai clar relațiile tale, merită să faci o diferență esențială:
între ceea ce te ajută să legi o conexiune pe termen scurt, pe de o parte și …
ceea ce te poate ajuta să construiești, pe termen lung, pe de altă parte.
Pentru că între „ne simțim bine împreună” și „putem construi o viață împreună” este, de multe ori, o distanță mai mare decât pare.
Ce ne apropie la prima vedere …
În primul rând, ne apropie starea de bine. Nu fluturii din stomac. Nu obsesia sau pasiunea nebună. Ci starea de bine când te simți în siguranță lângă cineva. Când nu joci un rol. Când nu te străduiești să impresionezi sau să-l cucerești pe celălalt. Atunci când corpul tău se relaxează în prezența celuilalt.
Când nu simți că trebuie să spui „lucrurile potrivite”, când nu te cenzurezi și nu analizezi fiecare gest sau fiecare cuvânt.
Când poți să fii tu, cu tot ce ești, cu părțile frumoase, dar și cu cele de umbră.
Și asta e important, pentru că mulți oameni confundă anxietatea cu atracția.
Dacă te simți agitat, surescitat, tensionat și în alertă, asta nu înseamnă chimie. E sistemul tău nervos activat și vigilent care caută semnale de pericol (așa zisele ”red flags”).
Uneori confundăm această activare cu „scânteia”. Pentru că e intensă. Pentru că ne ține conectați. Pentru că ne face să ne gândim constant la celălalt. Dar intens nu înseamnă neapărat sănătos.
Apoi vine desigur familiarul.
Și aici trebuie să fim din nou atenți. Familiar nu înseamnă mereu un partener potrivit.
Poate să însemne un partener indisponibil și distant uneori sau narcisic și greu de mulțumit alteori. Pentru că familiarul nu este despre ce e bun pentru noi, ci despre ce cunoaștem deja.
Despre ce am trăit în trecut. Despre dinamici care ne sunt deja cunoscute, chiar dacă ne-au rănit.
Se întâmplă asta, deoarece creierul nostru merge preponderent pe variantele bătătorite, chiar dacă acestea ne-au rănit în trecut.
Pentru că acolo există predictibilitate. Și predictibilitatea creează, paradoxal, un fals sentiment de siguranță.
Contează desigur și chimia, însă doar atunci când atracția e reală și nu este prefabricată din intermitență și stări de alertă sau frica de a-l pierde pe celălalt.
Atunci când atracția e dată de polaritatea firească dintre noi și o ușoară tensiune erotică, aceasta ne aduce împreună și ne face să ne dorim o apropiere mai mare de celălalt.
Dar atenție, chimia autentică nu destabilizează, ci invită. Nu te face să alergi, ci să te apropii.
Este o atracție care nu vine din lipsă sau din teamă, ci din dorință.
Starea de bine, familiarul și chimia sunt cele care ne apropie la început și creează acele micro-momente de conexiune, conversații care curg, senzația de ușurință în comunicare, dorința de a fi împreună. Ele deschid relația și construiesc baza emoțională.
În timp, relația inevitabil se transformă: nu mai este doar despre cum vă simțiți unul lângă celălalt, ci despre cum puteți trăi ”mai bine” împreună.
Atunci când chimia nu mai produce acel cocktail minunat de hormoni de îndrăgostire de la început, lucrurile încep să devină reale, iar de aici încolo apar diferențele, valorile și nevoile concrete.
Și atunci întrebarea se schimbă subtil de la ”ce îți place la celălalt” la „putem oare construi o viață împreună?”.
Este o trecere de la intensitate la consistență, de la chimie la compatibilitate, de la a simți la a alege, iar relațiile care merg mai departe sunt cele în care această aliniere există suficient încât să susțină nu doar conexiunea, ci și construcția.
Ce ne apropie pe termen lung …
După ce s-a mai atenuat puțin chimia primelor întâlniri, intervin valorile, cele care decid dacă putem construi o relație.
Pentru că poți simți mult pentru cineva. Dar valorile sunt cele care decid dacă relația are unde să crească.
În cabinet aud des: „Ne iubim, dar vrem lucruri diferite.” Și acesta e momentul adevărului.
Dacă tu vrei o familie și el nu-și dorește copii (nici acum, nici în viitor), dacă tu vrei stabilitate și el vrea libertate, atunci nu aveți doar o nepotrivire de ritm, aveți diferențe incompatibile cu viitorul vostru pe termen lung.
Este o diferență de direcție, iar iubirea nu poate să compenseze diferențele fundamentale de viziune. Pentru că iubirea nu rezolvă tot. Nu aliniază obiective. Nu schimbă dorințe profunde.
Poți avea atracție, desigur, conexiune și pasiune. Dar dacă destinațiile în care mergeți fiecare sunt diferite, la un moment dat veți ajunge la o răscruce.
Și atunci întrebarea nu mai este dacă vă mai iubiți, ci dacă puteți construi o viață împreună.
Și aici intervine stabilitatea financiară, banii fiind importanți în ecuația unei relații, dar nu ne pun automat pe tavă relația perfectă.
Banii pot, cel mult, să reducă certurile legate de supraviețuire și dorințe diverse, destul de mult, aș putea chiar spune, pentru că exact aceste discuții repetitive despre bani ajung să erodeze relațiile din interior.
În lipsa unei minime siguranțe financiare, tensiunea crește, iar relația ajunge să fie încărcată de stres și presiune. Dar chiar și atunci când banii există, lipsa conexiunii emoționale nu poate fi compensată.
Starea de bine, familiarul și chimia ne pot apropia unul de celălalt, mai ales la început.
Sunt cele care deschid ușa unei relații.
Însă valorile, direcția comună și stabilitatea financiară sunt cele care ne vor ajuta să rămânem împreună pe termen lung. Sunt cele care construiesc relația zi de zi.
Pentru că, dincolo de atracție, o relație este despre cum trăim împreună.
Nu doar despre cum ne simțim unul lângă celălalt, ci despre ce construim, în mod real, împreună.
Pentru că între atracție și angajament, între chimie și compatibilitate, între intensitate și stabilitate există un spațiu pe care merită să-l explorăm cu luciditate și curaj. Relațiile nu se susțin doar din emoție, ci din alegeri repetate, din valori aliniate și din capacitatea de a rămâne conectați chiar și atunci când entuziasmul începutului se transformă în realitate de zi cu zi.
Despre ce ne apropie cu adevărat, ce ne ține în relații și ce ne îndepărtează, subtil sau definitiv, voi vorbi mai pe larg în podcastul meu despre relații, pe care urmează să-l lansez în curând.
Dacă vrei să înțelegi mai profund dinamica legăturilor tale și să faci diferența între ceea ce e intens și ceea ce e potrivit, stai aproape. Urmează conversații sincere, fără perdea și poate chiar incomode… dar atât de necesare.
