Despre arhetipuri și de unde vin atitudinile negative ale copiilor
Mă întreb la ce te-ai gândit când ai citit „atitudine negativă”… Dar, înainte de toate, aș vrea să explic următorul lucru: copilul nu este un apartament pe care trebuie să-l umpli cu obiectele și culorile tale preferate; el este o ființă pură pe care tu, ca părinte, o ajuți să crească armonios.Te implici cum poți mai bine să ajuți acest copil să devină cea mai bună variantă a sa, astfel încât să fie capabil să gestioneze situațiile cu care se confruntă de-a lungul vieții și să-și asigure lucrurile necesare pentru o stare de împlinire și liniște sufletească.
Atitudinea noastră este pașaportul pentru un mâine mai bun… dacă ne referim la o atitudine pozitivă. Pe de altă parte, atitudinea negativă este un dezavantaj pe care copilul îl cară cu el de-a lungul vieții; iar noi, ca părinți buni, avem datoria de a-l ajuta pe cel mic să scape de acest bagaj acum, să-i fie mai ușor mai târziu.
Arhetipuri ale copiilor cu atitudine negativă
Unii părinți se simt lăsați fără vlagă după timpul petrecut cu copiii lor, simt că devin orice au promis că nu vor fi niciodată și apelează la pedepse și țipete pentru că alte resurse nu pot găsi în acele momente. Pur și simplu nu știu sau nu au răbdarea necesară să gestioneze acele comportamente care au la bază o atitudine negativă: tăvăleala din mijlocul magazinului, bătăile între frați, răspunsurile obraznice, întârzierea temelor și câte și mai câte. Atitudinea negativă se identifică foarte ușor și prin replici ale copilului, precum „Ce primesc dacă fac ce mi-ai cerut?”, „Vreau acum!” și, pe scurt, orice altă replică ce-l face pe copil să pară un dictator în devenire.
Însă, chiar dacă unii copii au o atitudine sfidătoare, sunt egocentrici sau pur și simplu răsfățați, noi îi iubim la fel de mult, îi acceptăm așa cum sunt dar venim și cu un plan care „să-i readucă pe calea cea bună”.
Dr. Michele Borba (expert în parenting recunoscut la nivel internațional) a studiat aceste atitudini negative și le-a structurat în 10 tipologii.
Prinții și prințesele
Copilul crede că are dreptul să obțină orice își dorește. Părinții strâng în permanență după el pentru că nu-i mai suportă reacția pe care o are dacă i se cere să facă ceva.
Artistul
Acest copil își manipulează părinții în permanență, inclusiv în ceea ce privește relația dintre ei doi. Chiar dacă inițial e refuzat, reușește să-și convingă părinții să acționeze după bunul lui plac.
Bogătașul
Ce auzi de la el cel mai des este „dă-mi, dă-mi, dă-mi!”. Pare lacom, chiar materialist, vorbește numai despre firme iar șifonierul este plin de haine pe care nici nu le-a purtat. Pe lângă cheltuielile părinților, apar întrebări la fel de serioase – oare cum se va descurca copilul când va pleca de acasă?
Actorul
Actorul are reacții atât de puternice atunci când nu primește ce vrea încât nimeni nu-i poate rezista. Așa că părinții ajung să îi ceară voie să facă cea mai mică schimbare. La sfârșitul zilei sunt extenuați de „piesele” jucate de copil care nu acceptă sub nicio formă răspunsul „nu”.
Victima
Copilului pare să-i fie atât de milă de propria persoană încât ai face orice pentru el fără să te mai gândești la ce va veni în schimb. Se plânge de prea multe teme, de prieteni care nu se poartă cum trebuie și, inclusiv, de faptul că familia nu-l tratează corect. Efectul? Salvatorul intervine ca să nu-și mai audă copilul cum se vaită permanent.
Răutăciosul
Pentru părinți, acest copil pare atât de insensibil încât simt cum îi trec fiorii. Le e greu să conceapă că nu se gândește nicio secundă la faptul că acțiunile și replicile sale pot răni pe cineva. În același timp, le este destul de dificil să confrunte sarcasmul și replicile tăioase pentru că fiecare dintre ele sunt greu de suportat, așa că unii părinți preferă să le evite complet.
Domnul lipsit de maniere
Părinții lui nu știu cum să mai facă să-l scoată din casă fără să le fie teamă că se vor face de rușine. Prietenii și cunoștințele se tot miră de comportamentul copilului.
Leneșul
Leneșul pare lipsit de cooperare și responsabilitate, iar telecomanda pare că i s-a lipit de mână. Este din ce în ce mai dificil pentru părinți să-l motiveze să facă ceva.
Bigotul
Bigotul pare să fie intolerant, chiar închis la minte și influențat în acțiuni și modul de a privi lumea de anumite idei sau un grup de indivizi. Glumele lui sunt mai degrabă rasiste și crede cu tărie în stereotipuri iar, în același timp, nu tolerează nicio altă idee în afara celor proprii. Frustrarea părinților este că nu reușesc să-i arate frumusețea tuturor lucrurilor din jur pentru că nu este receptiv.
Agresivul
Agresivul apelează, evident, la agresivitate pentru a obține ce vrea și pentru a înlătura orice crede că îi stă în cale. Are această reacție nu numai cu părinții ci și cu prietenii care nu fac ce vrea el sau cu profesorii care îl pun la punct. Părinții? Se tem să răspundă la telefon pentru că probabil vor primi vești proaste legate de ce a mai făcut copilul lor pe la școală.
Ce este important să reținem?!
Atitudinea negativă este de fapt un mod negativ de a privi lumea – de regulă, copiii care văd lumea ca fiind crudă și rece sunt adesea egoiști și lipsiți de sensibilitate. În același timp consideră că aceste lucruri sunt acceptabile și ca atare îi tratează pe ceilalți cu răutate, obrăznicie și intoleranță.
Atitudinea negativă stă la baza unor comportamente care devin ulterior obiceiuri – de fapt își afișează furia și alte sentimente negative în maniere inadecvate – mușcând, lovind, luptându-se. Necorectate, aceste comportamente devin obiceiuri, iar unul dintre principiile de funcționare ale copilului aflat în creștere va fi acela de utilizare a agresivității pentru a obține ce vrea.
Atitudinile negative sunt destul de ascunse și greu de identificat: copiii nesiguri, temători și anxioși pot alege să compenseze prin atitudini precum pesimismul, invidia șamd.
Aceste atitudini sunt foarte ancorate și pot rezista pe tot parcursul vieții. Spre exemplu, un copil crescut de părinți care sunt preocupați întotdeauna să strângă, să pună la loc ce lasă copilul în urmă poate deveni dependent fie de alte persoane, fie de obiceiuri proaste sau substanțe.
Atitudinile negative sunt fundamentul unui caracter neplăcut de ceilalți. Un copil care învață că poate să scape fără să se confrunte cu consecințe va deveni o persoană iresponsabilă și care nu cooperează.
Tot atitudinile negative pot duce la izolare socială. Acestea contribuie la blocarea posibilității de formare a unor relații împlinite și a unui atașament față de a doua persoană.
Atitudinile negative pot fi ameliorate
Cum ne comportăm cu copilul care are o atitudine negativă? În primul rând, ne înarmăm cu blândețe, multă răbdare și ne gândim la binele lui de acum și de peste ani. Oricât de tare ne-ar deranja un comportament al copilului este important ca înainte de a acționa în vreun fel, să încercăm să înțelegem ce anume l-a generat. La fel de important este și să acționăm asupra unora dintre manifestările copilului înainte ca acestea să devină parte a întregii lui personalități.
Iată câteva metode prin care putem ameliora atitudinile greșite:
- Explicațiile și demonstrațiile de tip „cauză-efect”
Înainte de a-și schimba atitudinea, copilul are nevoie de a-și schimba percepția și sentimentele pe care le are vizavi de anumite persoane sau situații. Schimbarea percepțiilor și a gândurilor duc la schimbarea atitudinii, iar schimbarea atitudinii va genera alt tip de comportament. Ajutându-l pe copil să facă legături între comportamentul lui și consecințele pe care acesta le generează îl vei ajuta să devină mult mai conștient de faptele sale și să aleagă mult mai atent felul în care să acționeze sau să reacționeze în diferite situații.
- Învățarea experiențială
Copiii învață rapid. La câteva ore după naștere, nou-născutul începe să își dea seama că dacă plânge, va fi hrănit. Mai târziu, când învață să meargă, își dă seama că dacă își ține părintele de mână are mai mult echilibru, iar după puțină practică deja are încrederea necesară să meargă de unul singur. Pe măsură ce copilul crește, și învățarea crește în complexitate. De exemplu, în școala primară copilul învață care este comportamentul adecvat prin laudă sau prin puterea exemplului.Am întâlnit copii cărora nu li s-a permis să simtă repercusiunile propriilor acțiuni; mama sau tata reparau orice prolemă ar fi creat copilul. Faptul că nu le permitem copiilor să fie trași la răspundere pentru propriile fapte nu face decât să alimenteze mitul conform căruia orice ar face ei este bine și să îi priveze pe aceștia de a învăța să devină responsabili. Acest lucru va fi o piedică pentru ei în decursul vieții și, din acest motiv, trebuie să ne implicăm activ în predarea acestei lecții pe care micuțul o poate învăța mult mai ușor acum, de la tine, decât mai târziu la școală sau la locul de muncă.
Este important ca acestă învățare să fie experiențială. De exemplu, dacă copilul își uită banii pentru prânz acasă (comportament), nu mergeți la școală să-i duceți banii. El poate împrumuta o sumă de la un coleg sau poate să aștepte până la terminarea orelor (consecință). Atunci când copilul uită de anumite teme (comportament), setați alarma cu 30 de minute mai devreme (consecință).
Cu cât copiii învață mai repede legătura dintre cauză și efect, cu atât mai repede încep să înțeleagă ideea de responsabilitate și rezultat. Încep să gândească înainte de a acționa și devin mai puțin impulsivi. Aceste lucruri îi va ajuta să obțină succesul cel puțin pe plan social și să privească provocările ca pe niște lucruri ce trebuie rezolvate nu ca pe niște probleme ce trebuie evitate.
Încă de când se nasc, copiii încep să facă legătura între ceea ce fac și ceea ce primesc. Folosește situațiile cu ajutorul cărora poți oferi o lecție despre responsabilitate pentru a-i arăta copilului că orice efort duce la rezultate.
- Distribuie:
You may also like
Psihologia din spatele rivalității dintre frați. Epic Talk 2019.
- 6 noiembrie 2019
- by Nina Sofian
- in Coaching pentru părinți
Rana de respingere și arhetipul fugarului
Ce caută copiii în lumea poveștilor
