Inspiratie si informatie la smforparents 2016
Săptămâna trecută am participat pentru prima data la social media for parents 2016.
Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte atmosfera pe care am simțit-o in sala as spune „inspirație și informație”. Am plecat de la eveniment mai informată și mai conectata cu tot ceea ce se întâmplă în zona de social media pentru bloggeri părinți, dar nu numai.
Mi-a plăcut că evenimentul a fost special conceput pentru a aduce cât mai multe informații de la specialiști din domenii diverse, dar de interes pentru părinți. Despre nutriție și sănătate au vorbit Mihaela Bilic și Sorin Cadar, despre educatie si joc – Mirela Retegan și Oana Moraru, despre psihologie relațională Gaspar Gyorgy.
Cu inspirație maximă au venit Tily Niculae și Ioana Macoveiciuc, iar Ana Maria Mitrus a adus în discuție etica în blogging.
Nu în ultimul rând au fost foarte utile informațiile tehnice din blogging session, unde a existat un panel de discuții, la care au participat bloggerii veterani și agențiile.
M-a impresionat in mod special discursul lui Tily. A fost absolut incredibil cum a reușit să exprime prin felul ei natural atâta emoție, pasiune, devotament și integritate. Și, da, tenacitatea ei de a-și urma visul m-a inspirat. Pentru că avem nevoie de cât mai mulți oameni ca ea. Tily, este un om deosebit care se implica în ceea ce face și face acele lucruri în care crede cu adevărat. I-am văzut devotamentul și implicarea în lupta mamelor cu prematuritatea.
Ana Maria a vorbit despre etica în mediul online, despre modul în care trebuie să se formeze cei la început de drum, care vor sa scrie. Deoarece este important să tratăm cu responsabilitate ceea ce scriem și să avem grijă ca informațiile care pleacă de la noi să fie transparente (să menționăm sursele). Mi-a plăcut că a adus în discuție expunerea copiilor în mediul online și a făcut apel la responsabilitatea părinților atunci când aleg să posteze astfel de fotografii.
Gaspar este pentru mine un reper în zona de psihologie relațională. A vorbit pe tema dezvoltării atașamentului în primul an de viață al bebelușului. Discursul lui a fost absolut incredibil, presărat cu adevăruri despre relația pe care noi ca și părinti o avem cu copiii noștri:
- Adulții au aceeași nevoie de atașament ca și copiii, iar dacă adulții își pot alege persoana de atașament, copiii nu o pot face.
- În relația cu celălalt am nevoie să simt că sunt văzut, auzit și simțit. Acestea sunt trăsături esențiale ale iubirii.
As vrea sa îmi reamintesc mereu, răspunsul la întrebarea cu care a încheiat Gaspar prezentarea: „Pe tine, cine te-a purtat in suflet?”.