Little Blue și miracolul care i-a schimbat viața

Little Blue era o picătură de apă în ocean, puțin mai mare decât o alună. Povestea lui începe pe vremea când razele Soarelui îl gâdila la fiecare răsărit, să-l trezească cu multă blândețe. Își petrecea zilele în preajma prietenului Vânticel, care-l purta către cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Însă, de fiecare dată, se întorcea să-l reîntâlnească pe înțeleptul Stâncilă, care l-a ascultat de fiecare dată când a simțit să împărtășească câte ceva din aventurile lui. Trăia o viață minunată.

Când nu se juca de-a v-ați ascunselea cu algele, scoicile și peștișorii multicolori, Little Blue era când lângă Noricel, când lângă Stâncilă. Ei erau partenerii lui de conversații.

Într-o zi, spre apusul unei zile pline de joacă, de ore-n șir petrecute alături de prieteni, Little Blue cade pe gânduri și, privindu-l cu nedumerire pe Stâncilă, decide să-i împărtășească cel mai ascuns vis al său. Nu știa cum să îi spună, ba voia, ba se oprea.

–  A fost frumos astăzi, începe, într-un final, Little Blue.

–  Ooo, da! spune Stâncilă cu zâmbetul pe buze. Abia aștept să văd ce ne așteaptă mâine. Dar, nu prea ești în apele tale, văzându-l pus pe gânduri. S-a întâmplat ceva?

–  Știi?! Visez să fiu o pietricică, zise Little Blue. Una așa ca tine, doar că mai mică.

–  Micuțule, îndrăznește să visezi și dorințele-ți vor deveni realitate, șopti Stâncilă, cu vocea lui gravă și totodată plină de iubire.

–  Dar nu se poate. Nu am auzit pe nimeni că a reușit să se transforme din stare lichidă în pietricică.

–  Crezi în tine! Va veni ziua în care visele ți se vor îndeplini. Nu te grăbi să spui „niciodată”, spune Stâncilă încrezător.

–  Hmmm, fie cum zici tu. Până atunci, mă duc la culcare. Noapte bună, prietene! zise Little Blue, cu gândul la visul lui.

–  Noapte bună, micuțule! Nu uita, visele fac parte din tine! zâmbindu-i de parcă știe el ce știe.

În timp ce încerca să adoarmă, cuvintele ui Stâncilă îi răsunau tot mai puternic în inimă, în minte și-n tot corpul. Parcă începea să creadă din ce în ce mai mult în visul lui.

–  Are dreptate. Nu are cum să fie chiar imposibil. Găsesc eu o cale să devin pietricică. Mă voi sfătui cu Soarele. Sigur are el o idee, își spune Little Blue din ce în ce mai încrezător.

Și nici nu-și termină bine gândul, că începe să simtă o căldură subtilă în corp și un fior răcoros în același timp. Deodată observă cum corpul lui începe să lumineze și într-o clipă, cade într-un somn profund.

Spre dimineață, Little Blue se trezește la malul mării, impins de valurile domoale, în agitația oamenilor ce voiau să surprindă răsăritul. Pe nisipul de sub el, înconjurat de frânturile cochiliilor de scoici, privește în jur și vede că se apropie de el, cu pași repezi și mărunți, o fetiță. Pe jumătate adormit, aude vocea copilei din ce în ce mai clar:

–  Mami, mami, uiteee! Am găsit ceva.

–  Ce este? întreabă mama.

–  Uite, în timp ce Little Blue este ridicat, e frumoasă, nu-i așa? Putem păstra această pietricică?

–  Desigur, îi spuse mama. Acum, hai să așteptăm răsăritul.

Ținându-și în palme noul prieten, gingașa Maya s-a alăturat părinților săi pe nisipul fin, lângă valurile ce se întreceau să ajungă mai repede la aceștia. În tot acest timp Vânticel se alătura horei pescărușilor, ce-l acompaniau cu cântecele lor. Little Blue nu întelegea ce se întâmplă. Cum a ajuns în palmele fetiței? Când, deodată, privește cu ochii cât cepele spre nisip și nu-i vine să creadă. Își zărește pentru prima dată noul chip oglindit în valurile jucăușe. Se simțea nemaipomenit. Își dă seama că visul lui a devenit realitate. De fapt, arăta aproape la fel, doar că avea corpul solid.

Undeva departe, la fosta casă a lui Little Blue, Soarele îl căuta agitat pe prietenul lui să-i dea trezirea. Își aruncă privirea peste tot, dar nimic. Îl întreabă pe Stâncilă, în timp ce îngrijorarea nu întârzia să apară:

–  Bună dimineața, prietene! L-ai văzut cumva pe Little Blue? Am vrut să îi dau trezirea, dar nu îl văd. S-a trezit înaintea mea și s-a ascuns, oare?

–  Bună dimineața! Știu unde este, spune înțeleptul Stâncilă. Își trăiește visul. Privește către țărm și-l vei găsi.

Little Blue voia să le dea de veste prietenilor săi, așa că-i strigă cu un entuziasm ce se auzea în toate apele pământului:

–  Heei, prieteeeni! Soareee, Vânticeeel, Stâncilăăăăăăă, mă auziți? Sunt aici. Mă vedeți? Mă aude cinevaaa?

În acel moment, Soarele își apleacă privirea aurită către pietricica de unde se auzea chemarea, dar tot nu-l vede pe amicul său.

–  Eu sunt, zise Little Blue încântat. Vezi? Acum sunt o piatră.

După câteva secunde de tăcere, Soarele observă trăsăturile amicului său.

–  Tu ești? Tu ești, Little Blue? analizând din nou trăsăturile pietrei.

–  Daaa, prietene! strigând acesta bucuros. Eu sunt. Dar acum sunt o piatră, ceea ce mi-am dorit să devin. Nu-i așa că-i minunat?

–  Dar, ce s-a întâmplat cu tine, Little Blue? îl întreabă Soarele, pus pe gânduri.

–  Îmi trăiesc visul prietene, în timp ce se rostogolea dintr-o palmă în cealaltă a Mayei. Stâncilă mi-a spus că pot și uite, chiar am reușit.

Copiii compară experiențele lor cu cele pe care le întâlnesc în povești. Te încurajez să crezi în tine, în visul tău și să-i citești această poveste și copilului tău. Îl va ajuta să aibă mai multă încredere în visurile lui, iar asta îi va oferi abilitățile necesare pentru a face față provocărilor.