Mic ghid de fericire pentru mămici
Tot încercând să își educe copilul corect, mamele se lovesc de tot felul de obstacole, uneori ajungând să-și piardă răbdarea.
„Cum de nu înțelege copilul ăsta ce vreau de la el?”
Apoi apar problemele de la serviciu, neînțelegerile cu partenerul de viață, munca de acasă, iar mamele se simt din ce în ce mai secătuite de energie.
„Toată lumea vrea ceva de la mine, toți au nevoie de mine. Am ajuns în situația în care singurul meu timp liber este acela în care dorm.”
Dar există și mame fericite, mame care înțeleg că doar o mamă fericită poate crește un copil fericit. Aceste mame înțeleg și că obstacolele și stresul sunt aspecte normale cu care ne confruntăm cu toții, dar totodată caută soluții pentru a stabili un echilibru în viața lor.
Ce fac mamele fericite pentru a obține acest echilibru (care, fie vorba între noi, contribuie cel mai mult la starea lor de bine)? Hai să vedem ce au în comun toate aceste mame fericite.
Își rezervă timp pentru relaxare și conectare cu sine
Femeia-mamă din zilele noastre este o femeie foarte complexă, ea vrea să le facă pe toate și să le facă bine. Să petreacă timp de calitate cu copiii, să își contruiască o carieră impresionantă, să se dezvolte personal, intelectual, să aibă o viață socială activă, plină de evenimente și întâlniri. În timp, viața de mamă perfectă devine o povară.
„Sunt și eu doar un om. Cât să mai duc? Nu mai pot.”
Dar lucrurile se simplifică mult atunci când îți prioritizezi activitățile, delegi din sarcinile care nu depind 100% de tine și îți organizezi timpul cum poți tu mai bine. Iar când vrei să-ți organizezi timpul bine, fă lucrurile pe rând și ține cont de intuiție. Simți că trebuie să petreci timp cu copilul și că el are nevoie de tine? Te ocupi de el. Simți că ai inspirație pentru muncă? Lucrezi. Simți că vrei o pauză, să te odihnești, să ai grijă de tine, să meditezi sau orice de altceva are nevoie trupul și sufletul tău? Fă ceea ce simți. Cea mai bună cale spre a face ce trebuie este să fii într-un echilibru cu tine, cu cine ești tu, cu ce îți dorești, cu nevoile tale. Și asta poți să o obții urmându-ți intuiția, ascultând cu atenție ce-ți spune sufletul.
Acordă atenție relației de cuplu
Când un bebeluș vine pe lume, mama nu mai vrea nimic altceva, decât să-i ofere minunii pe care a creat-o toată atenția de care dispune. Este instinct matern, este bucurie și entuziasm, implicare și este perfect normal. Însă acest eveniment care te umple de fericire nu trebuie să sece izvorul de afecțiune al relației de cuplu. Nașterea unui copil este un prilej de autocunoaștere, de cunoaștere a partenerului de viață, iar afecțiunea și dragostea crește natural și în relația de cuplu dacă partenerii permit ca acest lucru să se întâmple. Iar dragostea și afecțiunea nu pot decât să facă viața mai frumoasă și mai ușoară.
Împarte responsabilitatea
Este important să te asiguri că și ceilalți membri ai familiei te ajută cu sarcinile în casă – cumpărături, gătit, curățenie; că cei din jur – soț, bunici, cunoștințe – au un rol în creșterea copilului și lista poate continua.
Nu e cazul să te simți vinovată că nu ești în permanență concentrată asupra copilului. Gândește-te la avantajele pe care acest lucru le are asupra lui: pe măsură ce socializează cu mai multe persoane, învață mai repede; va înțelege că se poate baza pe mai multe persoane.
Are grijă de sănătatea sa
Dacă ai tendința să crezi că dormind mai puțin vei avea timp pentru a face mai multe, renunță la această idee. Somnul insuficient și alimentația haotică nu fac decât să te obosească mai tare și să-ți reducă productivitatea și cheful de viață. Astfel, îți pui în pericol sănătatea și vei obține o atitudine de om obosit sau frustrat cu care-i vei îndepărta sau îi va stresa și pe ceilalți.
Încearcă să dormi suficient și să alegi gustări care îți dau energie. Poți opta pentru cereale integrale sau fructe și să eviți consumul de cafea în exces.
Ține legătura cu prietenii
Prietenii sunt un plus de culoare și energie în viața noastră. Ei sunt sursa care îți încarcă bateriile și te deconectează de la grijile cotidiene și te pot salva de la multe eventuale porții de stres.
Își acceptă familia așa cum e
Știu mame care își compară copiii cu ceilalți – care-i mai frumos, mai deștept, mai vesel, mai vorbăreț. Nu doar că e inutil să faci asta, dar îi și sabotezi dezvoltarea, evoluția. A-l accepta și a te bucura de el exact așa cum e îl ajută mult mai mult să se dezvolte armonios, din toate punctele de vedere. E valabil și în relația cu partenerul de viață – în timp, vei observa că vă este mult mai bine și relația se dezvoltă mai frumos atunci când te raportezi la relația voastră și nu la ceea ce vezi în jur.
Se „joacă” cu regulile
Este bine să stabilești un cadru de reguli împreună cu copiii tăi, de care să țineți cont toți, dar trebuie să fii dispusă să le reglezi. Sunt utile pentru copii aceste reguli? Au nevoie să „slăbești” regula în funcție de context, de vârstă? Sunt benefice pentru relația din familie? Răspunsul periodic la aceste întrebări îți vor veni în ajutor.
Se distrează cu copiii
Jucați-vă, râdeți, luați-vă în brațe – nici nu mai e nevoie să vorbim despre beneficiile în materie de conectare și atașament pe care le au aceste lucruri asupra relației voastre și mai ales asupra copiilor.
Setează propriile standarde
Tu ești cea care știe cel mai bine ritmul în care poate susține dezvoltarea copiilor. Ai încredere în propriul instrinct și filtrează tot ceea ce auzi în jurul tău despre creșterea copiilor.
Păstează imaginea de ansambu
Detaliile contează, iar în ceea ce privește creșterea copiilor sunt mai importante decât în orice alt domeniu. Dar asta nu înseamnă să te „agăți” de stări de moment. Gândește-te cum vrei să-ți crești copilul și de ce aveți nevoie pentru a ajunge în direcția dorită. Ce anume poate contribui la traseul vostru, la relația voastră?
Pentru a fi o mamă fericită, cel mai important este să înțelegi acest articol și să aplici aceste lucruri intuitiv și nu încercând să le respecți cu strictețe. Aplicându-le intuitiv, în mod natural îți va crește nivelul de satisfacție și starea de bine. Iar noi asta vrem, nu mai multe reguli, mai mult stres sau mai multe responsabilități.
Fă-ți timp pentru tine, relaxează-te cu o baie caldă sau un masaj și meditează la lucrurile pe care le-ai citit. Lucrurile nu trebuie să fie atât de grele când ești mamă.
Fii o mămică fericită! Te îmbrățișez cu drag!