Viața este plină de momente dificile cu care trebuie să te confrunți. În astfel de clipe, o tehnică care implică scrierea unei scrisori poate deveni un instrument valoros, aducându-ți claritate
Zilele se scurgeau încet pentru Mateo, atât de încet încât parcă nu se mai terminau. O aștepta pe mama de trei săptămâni și își ascundea dorul, acel dor mare pe
Zilele trecute, am regăsit acest proverb chinezesc care spune: ”Când renunț la ceea ce sunt, fac loc la ceea ce pot fi. Când renunț la ceea ce am, primesc ceea
“Copiii voştri nu sunt ai voştri.
Sunt fii şi fiice ale Vieţii care tânjeşte chiar după ea însăşi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, şi chiar de sunt
A fost odată ca niciodată, un băiețel pe nume Alcibiade. Și Alcibiade era mai mareu trist pentru că, spunea el, nu avea prieteni alături de care să se joace și
Noaptea era caldă şi senină, iar Maya simţi mirosul suav de iasomie prin fereastra întredeschisă. Vântul adia uşor şi mişca perdeaua subţire care parcă o chema la geam. Coborî încet