Ajută-ți copilul să facă față stresului

Deși sunt lipsiți de responsabilitățile cu care adulții se simt încărcați, copiii nu sunt feriți de stres și de efectele acestuia. Din contră, resursele încă limitate de a face față și de a înțelege în mod obiectiv și independent evenimentele externe îi pot face pe cei mici să se simtă copleșiți și să resimtă efectele stresului nu doar în plan emoțional, ci inclusiv în plan fiziologic.

Contrar unor percepții generale, nu doar mintea noastră răspunde la stres ci întregul organism, prin activarea unor hormoni specifici, adrenalina și cortizonul. Inima bate mai puternic. Ritmul respirației devine mai rapid. Tensiunea arterială crește. Mușchii sunt în „alertă”. Pupilele se dilată. Ficatul eliberează o parte din glucoza pe care a stocat-o pentru a furniza energie organismului. Iar corpul începe să transpire pentru a se putea răcori.

Toate acestea ne asigură reacții eficiente, ca noi să fim pregătiți în fiecare moment pentru provocările pe care ni le oferă mediul. Însă activarea unor astfel de stări pe termen prelungit ne poate afecta sănătatea, atât pe plan psihic cât și fizic. Mai concret, stresul crește vulnerabilitatea copiilor de a dezvolta probleme ale somnului, afecțiuni dermatologice și diferite infecții.

Dar ce este stresul?

Stresul este un răspuns al organismului la ceea ce resimțim ca fiind o provocare, la evenimente sau stimuli care ne solicită noi resurse de adaptare.

Omul este precum „o mașină de învățat” înzestrată cu emoții. În cele mai importante momente întâlnite de-a lungul vieții noastre lăsăm niște „stegulețe emoționale”, pentru a memora experiențele respective. Asta ne ajută să recunoaștem, pe viitor, situațiile potențial periculoase și să le evităm. De regulă, situațiile la care ne-am adaptat deja și pe care le stăpânim nu mai reprezintă o sursă de stres.

Frica, stările de panică sau stresul intens sunt rezultatul a ceea ce specialiștii neurologi numesc „atac la Amygdală”.

Amygdala (sau nucleu amigdalian) este o arie corticală, aflată în zona mediană a lobilor temporali. Această structură face parte din sistemul limbic – cel răspunzător de emoții, comportament și memorie pe termen lung.

Practic, la acest nivel, sunt eliberați o serie de hormoni – printre care și dopamină – care pregătesc organismul pentru o eventuală luptă sau pentru fugă („fight or flight”). În asemenea situații, intrăm pe pilot automat, adică acționăm instinctiv.

Cu cât avem amygdala mai plină, cu atât ne enervăm mai ușor și reacționăm mai agresiv. Cu cât avem amigdala mai goală, cu atât suntem mai capabili să reacționăm adecvat.

Stresul se adună în corp prin emoții neexprimate. Iar încărcătura emoțională trebuie eliberată. Dacă nu ne exprimăm emoțiile, nu le eliberam. Iar emoția care rămâne captivă în corp, în timp, poate duce la somatizare. Din acest motiv este important să ne ajutăm copiii să elibereze furia, frica, sau alte emoții.

Cum se manifestă stresul în rândul copiilor?

Pe plan psihic și comportamental, putem observa că reacțiile emoționale ale copilului devin mai intense decât de obicei. Pot apărea dificultăți legate de programul de somn, coșmaruri, sau incapacitatea de concentrare.

În rândul copiilor care sunt de vârstă școlară, vom observa performanțe scăzute sau refuzul de a merge la școală. Pot apărea simptome somatice – migrene, dureri abdominale, pe care, însă, copilul le resimte în mod real. De altfel, aceste simptome apar frecvent în rândul copiilor afectați de stres, dar și în rândul adulților.

Regresia din punct de vedere al dezvoltării (copilul se comportă ca și cum ar avea o vârstă mai mică decât cea biologică) este și ea o reacție la stres. Acest semnal de alarmă indică o cerere de protecție suplimentară din partea celor din jur.

În cazul adolescenților, putem întâlni dorința de a experimenta diverse substanțe (alcool, droguri) – acțiune care, deși este blamată, solicită multă înțelegere, răbdare și sprijin din partea familiei.

Cum se vindecă stresul?

Suntem înzestrați cu mecanisme naturale de eliberare a stresului. Copiii pot elibera natural stresul din corp printr-o criză de plâns (tantrum), transpirat, țipat. Pentru că ei nu înțeleg mecanismul emoției, noi trebuie să-i ajutăm. Uneori o limită mai strictă poate fi utilă pentru a ajuta copilul să elibereze stresul acumulat.

Exemplu: Dacă cel mic are teama de abandon și plânge dimineața când merge la grădiniță, invocând diverse motive, îi punem o limită, cum ar fi: „Știu că vrei să te îmbraci cu rochița roz, însă este murdară. Poți să alegi altă rochiță din șifonier”. Confruntarea cu această limită va declanșa o criză de plâns, ceea ce va face copilul să exprime adevăratele emoții, și astfel el elimină o parte din stresul acumulat.

Mecanisme de eliberare a stresului

Prin ascultare și acceptare ajutăm emoția să se consume (pentru că nu vrem să rămână acolo, să cronicizeze suferința).

Știi că ai  vindecat complet emoția când dispare comportamentul. Emoția poate fi veche și profundă. Chiar dacă ea nu dispare de tot se poate diminua.

Exemplu: Când dispare teama de abandon, copilul nu mai plânge când trebuie să meargă la grădiniță.

De asemenea, există 3 instrumente de bază, cu ajutorul cărora ne putem ajuta copilul să elibereze stresul și să-și construiască inteligența emoțională, astfel încât atunci când va crește să gestioneze situațiile stresante de unul singur:

• „jocul terapeutic”, care, în fond, este o formă activă de ascultare, o metodă prin care copilul reușește să îți vorbească sincer despre viața sa și percepțiile sale;
• „povestea terapeutică”, care îl ajută pe copil să înțeleagă mai bine lumea, să se simtă iubit, să își înțeleagă emoțiile și stările, să gestioneze mai ușor situațiile din viața sa;
• și „timpul special”, care ne ajută să ne conectăm cu cel mic și să îi transmitem că pentru noi el este cel mai important din lume și că îl iubim necondiționat.

Nu putem spune că un instrument terapeutic este mai puternic, mai eficient sau  mai recomandat decât altul. Toate aceste trei instrumente sunt la fel de importante. Copilul comunică cu tine prin jocul terapeutic, îl ajuți să înțeleagă lucrurile și să gestioneze situațiile dificile prin povestea terapeutică și îi arăți că îl iubești necondiționat prin timp special.

Ele lucrează împreună pentru dezvoltarea emoțională a copilului și îl ajută pe acesta să crească armonios și să devină un adult echilibrat.

Recomandări:

?  Acordă atenție comportamentelor și emoțiilor copilului. Construiește o relație de încredere cu acesta. Oferă-i căldura, afecțiunea și susținerea necesară ca el să se dezvolte emoțional. Oricât ar fi de dificilă o situație, fii acolo pentru copilul tău, fără a încerca să-i repari supărarea. Învață-l că emoțiile trebuie exprimate așa cum apar ele. Inclusiv furia sau tristețea trebuie exprimate.

Atenție însă la felul în care gestionăm situațiile, astfel încât să acceptăm emoția, dar să limităm comportamentul nepotrivit (exemplu: „Da, mami, știu că ești supărat. Știu. Înțeleg. Sunt aici cu tine. Însă nu te las să-l lovești pe fratele tău”, îl ținem în brațe până se liniștește și nu-i permitem să-și lovească fratele).

? Ajută-l să dezvolte abilități și competențe noi într-o manieră pozitivă și coerentă. Învățarea trebuie să se bazeze pe „consecințe naturale” și nu pe condiționare (pedeapsă sa recompensă). De asemenea, este bine ca cei mici să fie încurajați să spună când nu înțeleg un anumit lucru. Critica trebuie lăsată de-o parte în comunicarea cu copiii.

? Ghidează-l pe cel mic astfel încât să anticipeze schimbările ce vor apărea în familie. Ascunderea acestora este contraindicată, fiind o variantă ce afectează încrederea copilului în siguranța familiei.

? Ajută-ți copilul să dezvolte obiceiuri sănătoase în ceea ce privește nutriția, somnul și exercițiile fizice. Stabiliți împreună un program zilnic de joc și relaxare. Încurajează-l să formeze noi relații de prietenie (diverse, sănătoase și stabile). Monitorizează atent timpul petrecut la televizor și emisiunile pe care le urmărește (copiii se pot speria de știrile care anunța catastrofe, temându-se pentru siguranța celor apropiați).

? Oferă-i copilului posibilitatea de a face alegeri, astfel încât să capete un sentiment al controlului în propria viață.  Comunică-i clar ce așteptări ai de la el și încurajează comunicarea momentelor în care se simte copleșit de situațiile cu care se confruntă.

? Învață să-ți gestionezi propriul nivel de stres. Acest lucru te va ajuta să ai o relație mult mai echilibrată cu cel mic.