Draga mea, dragul meu, de unde crezi că izvorăște echilibrul nostru interior? Care crezi că este sursa reală a bucuriei din noi și, implicit, a bucuriei pe care o generăm în viața copilului nostru?
Pentru mine, această bucurie izvorăște din autenticitate, din tot ce fac pentru a mă descoperi în fiecare zi, din capacitatea de a mă observa, care îmi spune cum sunt, ce fac și ce simt în relațiile cu cei apropiați, din fiecare clipă de sinceritate față de mine și ceilalți.
Viața te surprinde plăcut atunci când alegi să trăiești în concordantă cu cine ești, cu ce îți place să faci, să muncești cu pasiune și din pasiune, să te descoperi așa cum ești și nu în felul în care ceilalți ți-au sugerat de-a lungul timpului. Cu alte cuvinte să crești.
De multe ori, considerăm că ceilalți sunt de vină pentru stresul de la job, pentru faptul că nu avem suficient timp să petrecem cu noi înșine, pentru dezordinea din casa sau din viața noastră și lista poate continua.
Dacă am privi mai atent către noi, am observa că ceilalți nu fac decât să oglindească ceea ce este deja acolo, în sufletul nostru. Ei ne oferă provocările necesare pentru a ne cunoaște mai bine, pentru a ne dezvolta personal, sau profesional, sau pentru a crește ca părinți, sau pentru a deveni parteneri mai buni în relații de cuplu sau în cele de business.
Și dacă vrei să studiezi felul în care ceilalți reflectă ceea ce suntem, te invit să citești câte ceva despre oglinzile eseniene, despre care am scris aici.
Când anxietatea, tristețea, nervozitatea, frica sau furia persistă, ni se dă, de fapt, șansa să privim în interiorul nostru și să găsim oportunități de a crește, de a valorifica potențialul nostru, de a scoate la suprafață comoara ascunsă în noi. Însă, când dăm vina pe celălalt, refuzând să explorăm și să întâlnim aceste oportunități, îngropăm și mai adânc această comoară. Ce s-ar întâmpla dacă în mijlocul certurilor sau discuțiilor aprinse ne-am opri câteva secunde și am privi către noi? Dacă am descoperi ce anume din noi oglindește acea persoană? Ce scoate la suprafață și noi nu vrem să vedem? Ce s-ar întâmpla dacă am descoperi sursa problemelor din relația cu acea persoană?
Am vindeca răni emoționale vechi, am comunica mai eficient, am avea relații mai deschise, am fi mai fericiți împreună, ne-am susține reciproc, ne-am manifesta iubirea mai des. În același timp furia, frustrările, neputința ar fi mai ușor de integrat și gestionat.
Absența autenticității vine cu frustrări, incapacitatea de a lua decizii la timp, joburi care nu ne plac, disconfort, relații toxice.
Ce efect are autenticitatea în relația părinte-copil?
Ai observat dinamica stărilor și emoțiilor în cazul copiilor? Supărarea unui copil durează câteva minute, după care el trece la bucurie, entuziasm, furie, tristețe, bucurie din nou și tot așa. Copiii sunt autentici. Ei acționează și reacționează așa cum simt.
Sunt conectați energetic și prin neuronii oglindă la mediu și asta îi ajută să detecteze tot ce se întâmplă în jurul lor.
Fiind mult mai conectați decât adulții, copiii simt imediat când ceva este sau nu este în regulă. Și atunci, ce înțelege un copil care simte că există o tensiune în relația cu părintele, iar acesta o neagă?
Că părintele îl diminuează și îl exclude? Că este „prea mic” și nu are nicio putere?
Uneori pe „cartea de vizită” a copilului nostru scrie „retras,” , „timid” , „tăcut” , „izolat”. Iar aceste lucruri generează convingeri care îl pot însoți multă vreme și îi pot influența evoluția de-a lungul vieții.
Deci, cât de important este să fim autentici în relația părinte-copil?
Răspunsul este simplu: atât de mult cât îți dorești tu ca acel copil să devină un adult liber, echilibrat, onest, realizat financiar, un om cu relații de calitate, un om împlinit.
Cum putem începe să folosim chiar acum autenticitatea pentru a aduce bucurie și adevăr în viața noastră și a copilului nostru?
Când apare o problemă, conștientizez felul în care am generat-o și tiparele pe care le-a creat.Este important să înțeleg felul în care am acționat, ce acțiuni ale mele au condus la situația prezentă și cum anume am generat această situație de fapt. Și recomand să începem să descătușăm autenticitatea ghidați de un coach transformațional sau psiholog.
Restaurez autenticitatea pe acea situație pornind de la fel că este normal să greșim uneori, că avem tendința de a fugi de probleme atunci când apare frica, că este benefic să comunici ceea ce simți într-un mod autentic, că transparența, sinceritatea sunt esențiale în relații și cu ajutorul lor devenim mai uniți, mai apropiați, că suntem responsabili de propriile noastre vieți și că orice vârstă ai avea „nu ești prea mic”. Prin acest comportament autentic îi dăm putere copilului, îi dăm încredere, îi arătăm că în relația părinte-copil și părintele poate greși, că avem ce învăța de la el.
Ghidează-ți copilul spre auto-cunoaștere, spre adevăr, spre transparență, încredere și fă-o prin puterea exemplului.
