Unele despărțiri dor mai mult decât am putea crede. Și dor mai ales nu atunci când pierdem pe cineva, ci când rămânem cu sentimentul că, oricât am oferit, nu am fost niciodată o prioritate pentru celălalt.
Poate ai stat prea mult timp într-o relație neclară. Ai așteptat ca celălalt să se hotărască și să se implice mai mult, să-și asume relația sau să-ți ofere locul pe care simțeai că îl meriți. Ai fost iubit(ă) doar din când în când, căutat(ă) când îi era comod și ținut(ă) la distanță tocmai atunci când tu aveai nevoie de apropiere.
Când o astfel de relație se încheie, nu pierzi doar o „iubire”. Pierzi și speranța că, într-o zi, celălalt te va vedea cu adevărat, te va alege și îți va confirma că ai fost suficient(ă).
De aceea se spune că avem nevoie să ne „vindecăm” după o despărțire. Nu pentru că am fi „defecți”, ci pentru că experiențele relaționale dureroase pot lăsa urme adânci asupra felului în care ne vedem pe noi înșine, asupra modului în care căutăm apropierea de ceilalți și asupra alegerilor pe care le facem mai departe.
Ce înseamnă că nu ai fost o prioritate în relație
Faptul că nu ai fost o prioritate pentru celălalt, nu înseamnă neapărat că e ales pe altcineva. Poți trăi cu sentimentul că nu ești ales sau aleasă, chiar și într-o relație care continuă.
Se întâmplă atunci când celălalt evită să-și asume relația, nu te include în planurile sale, îți oferă atenție doar când îi este convenabil sau îți minimizează constant nevoile emoționale.
Într-o astfel de relație ajungi să depui aproape tot efortul de armonizare sau adaptare și să aștepți mereu momentul în care el sau ea se va implica cu adevărat.
În timp, poți avea chiar convingerea că trebuie să lupți pentru iubire! Să simți că trebuie să fii mai răbdăto(a)r(e), mai înțelegăto(a)r(e), mai atrăgăto(a)r(e), mai disponibil(ă) sau mai puțin solicitant(ă).
Problema este că această convingere nu dispare automat atunci când relația se încheie. Ea devine parte din ceea ce putem numi softul relațional: ansamblul de credințe, reflexe și strategii prin care încercăm să obținem iubire, apropiere și siguranță.
Ce amprentă poate lăsa o astfel de relație
După o relație în care nu te-ai simțit o prioritate pentru celălalt, este posibil să începi să te îndoiești de propria valoare. Te poți compara cu alte persoane, poți căuta greșeli în tine sau poți ajunge la concluzia că ai cerut prea mult.
Faptul că cineva nu a putut sau nu a dorit să construiască o relație cu tine nu reprezintă însă o măsură obiectivă a valorii tale. Emoțional, lucrurile se pot simți diferit, mai ales dacă respingerea activează răni mai vechi legate de abandon, rușine, comparație sau nevoia de a câștiga iubirea.
În relațiile viitoare, această amprentă te poate face să accepți ambiguitatea prea mult timp, să te atașezi de persoane indisponibile emoțional sau să confunzi intensitatea cu apropierea reală.
Sau poți deveni hipervigilent(ă) și atent(ă) la orice semn de retragere. Îți poți reduce nevoile ca să nu pari prea mult sau poți oferi foarte mult, sperând că astfel vei deveni indispensabil(ă).
Există și situația opusă. După ce ai fost rănit(ă), poți pleca prea repede din relații care ar putea fi sănătoase, pentru că te temi să nu fii respins(ă) din nou. Uneori, disponibilitatea, stabilitatea și consecvența pot părea lipsite de intensitate, în timp ce indisponibilitatea și incertitudinea par mai atrăgătoare.
Doliul emoțional după despărțire
De ce ai nevoie după o despărțire este de doliu, adică să jelești pierderea.
Doliul emoțional este procesul prin care mintea și corpul se adaptează unei pierderi. După o despărțire, nu jelești doar persoana, ci și viitorul pe care ți l-ai imaginat, promisiunile făcute, timpul investit și speranța că lucrurile se vor schimba.
Poți jeli și versiunea ta din acea relație, femeia sau bărbatul care a sperat, a așteptat, a încercat și a investit. Uneori, cea mai mare durere însă nu vine dintr-o pierdere reală, ci din pierderea unei fantezii, a relației care ai sperat că ar fi putut exista.
Să-ți dai timp să ții acest doliu nu înseamnă să rămâi blocat(ă) în suferință. Înseamnă să nu te forțezi să pari bine repede, nu înainte să înțelegi și să integrezi ceea ce ai trăit și simțit.
Partea mai delicată a doliului e că nu-ți aduce imediat vindecarea. Poți avea zile în care să simți claritate și ușurare, ca apoi să simți din nou dor, furie sau tristețe.
Toate aceste sentimente reactive nu înseamnă decât că e nevoie de timp ca să te vindeci.
Șocul și negarea
În primele zile sau săptămâni, poți simți amorțeală, confuzie sau neîncredere. Mintea ta poate să caute febril explicații și să spere că despărțirea nu este definitivă și că celălalt se va întoarce!
Această etapă poate fi mai intensă dacă relația s-a încheiat brusc sau dacă tu credeai că lucrurile funcționează bine între voi.
Negarea este uneori modul prin care psihicul te protejează de o durere prea mare pentru a fi procesată dintr-odată.
Cum se manifestă? Ai putea să-ți verifici compulsiv telefonul, să recitești conversațiile sau să cauți semne că el sau ea s-ar putea întoarce. O parte din tine încă nu înțelege ce s-a întâmplat și nu poate accepta pierderea.
Furia și frustrarea
Pe măsură ce zilele trec, fără niciun semn, și realitatea începe să prindă contur, poate să apară furia. Începi să fii furio(a)s(ă) pentru timpul pierdut, pentru promisiunile încălcate sau pentru compromisurile făcute.
Furia e însă o tocătoare nemiloasă, ce se poate îndrepta atât spre celălalt, cât și spre tine însuți. Te poți blama pentru că ai rămas prea mult în relație, că ai ignorat semnale importante sau că ai acceptat mai puțin decât meritai.
Este important să nu transformi această furie în autoînvinovățire sau răzbunare. De multe ori, furia îți arată că începi să vezi mai clar ce te-a rănit și ce nu mai vrei să tolerezi.
Furia poate deveni utilă atunci când este transformată în limite, claritate și alegeri mai sănătoase. Nu trebuie să ți-o reprimi, dar nici să o lași să-ți conducă acțiunile și deciziile.
Tristețea și conștientizarea pierderii
În cea de-a treia etapă, cea a deprimării și dezolării, pe care o asociem cu suferința reală, începi să conștientizezi că despărțirea chiar s-a întâmplat. Atunci ai putea plânge neconsolat, activitățile de zi cu zi ar putea deveni complicate sau te-ai putea retrage din interacțiunile sociale.
Însă de multe ori, jelești nu relația așa cum a fost, ci relația așa cum ai sperat să devină. Poate fi dureros să recunoști că ai investit într-un om care nu a putut răspunde la sentimentele tale.
Acesta este un moment bun în care să nu te forțezi să treci mai repede peste. Ai nevoie de odihnă, de prieteni pozitivi și relaxați în preajma ta, de rutină și de spațiu în care să simți ceea ce vrei să simți, fără să te judeci. În tot cazul, nu ai nevoie de o nouă idilă romantică!
Dacă în această perioadă te izolezi complet, nu mai poți funcționa sau simți că durerea devine copleșitoare, aplează la psihoterapie.
Acceptarea și eliberarea
Acceptarea nu presupune că nu mai simți nimic și nici că ești de acord cu tot ce s-a întâmplat. Înseamnă doar că nu mai lupți cu faptul că relația s-a încheiat.
Începi să vezi relația mai clar. Nu doar momentele frumoase, ci și lipsurile, dezechilibrele și costurile emoționale. În loc să te întrebi cum ai fi putut să-l faci pe celălalt să rămână, începi să te întrebi dacă relația îți oferea cu adevărat ceea ce aveai nevoie.
Abia în această fază poți începe să rescrii ”softul relațional”, pentru că poți observa mai bine tiparelele vechi și poți alege comportamente noi.
Cum rescrii softul relațional
Softul relațional, așa cum l-am denumit, nu e decât acel set de reguli inconștiente pe care le-ai învățat despre iubire.
E regula care îți spune, de exemplu, că trebuie să muncești pentru a fi iubit(ă), că nevoile tale îi îndepărtează pe ceilalți sau că iubirea adevărată presupune multă suferință.
Poate crezi că, dacă ai suficientă răbdare, celălalt se va schimba. Poate îți spune că trebuie să fii util(ă) pentru a merita un loc în viața lui/ei sau că disponibilitatea lui/ei nu ți se cuvine și că trebuie să o câștigi, în timp.
Rescrierea acestor convingeri nu înseamnă doar să gândești pozitiv. Înseamnă să observi ce ai învățat despre iubire și să exersezi răspunsuri noi.
În loc să te întrebi cum să îl/o faci să te aleagă, începe să observi dacă persoana din fața ta este capabilă să construiască relația de care ai nevoie.
În loc să presupui că ceri prea mult, admite că nevoile tale sunt legitime, chiar dacă nu orice persoană le poate îndeplini.
Și în loc să demonstrezi mereu că meriți, începe prin a urmări dacă există reciprocitate.
Dar mai ales, în loc să te temi că îl/o poți pierde, devino atent(ă) și la riscul de a te pierde pe tine în relație.
Exercițiul ”realitate versus speranță”
Un prim exercițiu pe care să-l faci când redevii mai senin(ă), este să separi relația reală de cea imaginată.
Ia o foaie și un pix și scrie în două coloane, ce ți-a oferit relația în mod concret și ce ai sperat că îți va oferi.
Poate realitatea a fost că evita discuțiile despre viitor, iar speranța ta era că se va implica atunci când se va simți pregătit(ă).
Poate te căuta mai ales când avea nevoie de apropiere, iar tu ai interpretat acest lucru ca pe o dovadă că are sentimente profunde, dar că îi este teamă de mai mult. Poate că nevoile tale erau minimizate, iar tu sperai că, dacă le explici suficient de bine, vei fi înțeleas(ă).
Acest exercițiu te va ajuta să observi dacă ai fost atașată de o persoană reală sau mai ales de potențial sau de speranța că celălalt ar putea deveni o versiune mult mai bună într-o bună zi.
De multe ori, ceea ce ne ține legați de o relație nu este ceea ce am primit, ci promisiunea a ceea ce am fi putut primi.
Nu te mai întreba de ce nu ai fost o prioritate
După o despărțire în care nu ai fost ales sau aleasă, una din cele mai frecvente întrebări este ”de ce”. Este o întrebare firească, dar alegerea celeilalte persoane nu ține neapărat de tine!
În schimb pune-ți întrebări care să te readucă spre tine. Observă cum te-ai simțit, în mod repetat, în relație, ce ai acceptat de teamă că-l vei pierde pe celălalt și ce ar trebui să existe într-o relație pentru ca tu să te simți o prioritate.
Pentru unele persoane, a fi alese înseamnă respect, curiozitate, comunicare, disponibilitate emoțională și includerea în planurile de viitor.
A fi ales nu înseamnă să auzi declarații de iubire. Înseamnă să vezi că celălalt te alege în mod constant, ca prioritate în viața lui/ei.
Exercițiul vulnerabilității și al primirii ajutorului
După o relație în care ai fost nevoită să cerșești atenție sau apropiere în mod constant, îți poate fi greu să ceri și să primești sprijin.
Te poți simți chiar vinovat(ă) atunci când ceri ajutor, de teama că îl vei împovăra pe ceilalți sau poți simți nevoia de a le întoarce imediat favoarea.
Pentru o săptămână, exersează zilnic o cerere mică și concretă. Roagă pe cineva să te asculte zece minute fără să-ți ofere soluții, sau cere-i să te însoțească la un eveniment sau cere cuiva să te ajute cu un lucru simplu.
Observă ce se întâmplă în tine atunci când îți răspunde. Ai impulsul de a te scuza și de a minimaliza nevoia sau simți să recompensezi imediat ajutorul primit?
În loc să te grăbești să minimizezi nevoia de ajutor, exersează receptivitatea, spunând, în schimb, un simplu mulțumesc.
Cerând ajutor, nu vei deveni neajutorat(ă) sau dependent(ă) de ceilalți, ci vei învăța să primești sprijin, fără să te simți ca o povară.
Când te poate ajuta psihoterapia
Psihoterapia poate fi utilă atunci când, deși înțelegi rațional că relația s-a încheiat, emoțional rămâi încă agățat(ă) în ea.
Uite câteva semne că ai nevoie de psihoterappie:
- Verifici compulsiv activitatea online a fostului partener, sau revii la el sau ea deși relația te rănește și te învinovățești permanent.
- Despărțirea îți afectează somnul, munca, relația cu copiii, apetitul sau capacitatea de a avea grijă de tine.
- Începi să crezi că nu mai ai valoare dacă nu ești într-o relație sau că nu vei găsi pe nimeni altcineva sau că nu poți avea încredere în nimeni.
Cere sprijin de specialitate și atunci când observi că intri în mod repetat în relații asemănătoare. Partenerii se pot schiimba, dar dinamica poate rămâne aceeași: tu aștepți, explici, înțelegi, oferi și speri, iar celălalt rămâne ambiguu sau indisponibil.
A cere ajutor nu înseamnă că despărțirea a fost prea mult pentru tine. Înseamnă că alegi să nu mai fii singur(ă) într-o experiență dureroasă, care ți-a atins zone profunde din ființa ta.
Vindecarea începe atunci când încetezi să te abandonezi
Vindecarea după o relație în care nu ai fost ales sau aleasă nu se întâmplă într-o singură zi și nici în momentul în care nu te mai gândești deloc la fosta relație.
Ea se construiește treptat, atunci când nu mai negociezi pentru lucruri de bază, nu mai confunzi incertitudinea cu pasiunea și nu mai încerci să convingi o persoană indisponibilă să te iubească.
Începi să-ți asculți disconfortul mai devreme, să-ți exprimi nevoile fără să te rușinezi și să alegi reciprocitatea, nu doar chimia.
Poate că celălalt nu te-a ales în felul în care tu aveai nevoie.
Dar faptul că nu ai fost ales de el sau de ea, nu trebuie să devină un verdict asupra valorii tale.
Vindecarea începe în momentul în care nu te mai abandonezi pe tine pentru a evita să fii abandonată de celălalt.
Și, pas cu pas, începi să te alegi pe tine. Să-ți asculți inima, să-ți respecți limitele și să nu mai rămâi acolo unde trebuie să te micșorezi pentru a fi iubit(ă).
Pentru că vindecarea adevărată începe atunci când devii pentru tine cel sau cea care rămâne, care te vede și care nu se mai abandonează.
Ascultă episodul din podcastul Reconnect despre relații și iubire obsesivă și cum să te vindeci de ea AICI.
