Unii dintre noi simt nevoia de a-i ajuta pe alții și de a rezolva situații în locul lor. Acest mecanism a apărut în relaționările noastre din copilărie cu părinții noștri. Când suntem mici, întâlnim uneori situații în care este necesar să facem ceva anume pentru a ne simți iubiți și în siguranță. Hai să vedem câteva motive-capcană pentru care poți simți tot timpul nevoia să ajuți:

• Simți că te afectează problemele celorlalți și vrei să-i ajuți să le rezolve
• Ți-e frică să nu-i dezamăgești pe ceilalți
• Nu te simți suficient de bun în relațiile cu ceilalți
• Simți să faci tot timpul ceva care să te facă indispensabil pentru ceilalți
• Simți că trebuie să faci ceva pentru a fi suficient de important pentru ceilalți
• Simți că ceilalți nu se descurcă fără tine
• Simți că ești responsabil pentru ce se întâmplă în viețile celorlalți
• Ai nevoie să fii validat pentru a te simți important

Dacă te regăsești în situațiile de mai sus, motivațiile tale au la bază lipsurile emoționale ale copilului tău interior. Avem tendința să ne învinovățim sau să-i învinovățim pe ceilalți, fără să ne dăm seama că de fapt învinovățim acel copil care eram în urmă cu mulți ani. El a creat acest mecanism pentru a face față situației și ne-a ajutat să supraviețuim acelui moment.

De exemplu, un copil care a fost crescut de o mamă-victimă și un tată-agresor, a ajuns să fie salvator și să joace rol de părinte pentru cei doi adulți. Acest copil decide că el este responsabil de liniștea familiei și trebuie să găsească soluții pentru a o instaura de fiecare dată când apare o situație de criză.

Triunghiul dramei: victimă – salvator – agresor

În acest triunghi disfuncțional, nimeni nu iese învingător. În triunghiul dramei, salvatorul nu ajută din compasiune, ci din milă. El nu oferă din abundență, oferă din lipsuri și astfel ajunge să se simtă stors de energie și lipsit de vitalitate. În plus, cei care sunt în capcana savatorului, ajung să joace inclusiv rolulurile de victimă și agresor mai târziu.

Cum diferențiem contribuția de capcana salvatorului?

Contribuția nu diminuează pe nimeni; le oferi oamenilor sprijinul tău și îi consideri capabili și egali. Salvatorul este „mult mai capabil” să rezolve situații de criză și îi diminuează pe ceilalți prin faptul că se poziționează ca superior.  El știe mult mai bine care sunt soluțiile corecte și îi privează pe ceilalți de responsabilitatea propriilor alegeri și asumări.

Dacă te regăsești în rolul salvatorului, poți să-ți duci relațiile la un nou nivel de maturitate. Iată câteva direcții:

• Atunci când cineva are probleme, observă-ți impulsurile care te fac să vrei să intervii.
• În loc să rezolvi situația în locul persoanei, alege să îi adresezi acele întrebări care s-o ajute să-și schimbe perspectiva și să găsească soluții din cine este ea. De exemplu: „Ce vrei tu cu adevărat?”, „Care sunt resursele pe care le ai la dispoziție?”, „Ce simți să faci în acest moment?”, „Care sunt lucrurile de care ai nevoie pentru a rezolva situația asta?” etc.
• Alege să te uiți la celălalt ca la o persoană egală ție și capabilă să găsească soluții.
• Alege să înlocuiești nevoia de a interveni cu încurajările care îi dau putere celuilalt să rezolve situația.

Atunci când ne îndreptăm atenția spre soluții, persoana respectivă devine mai conștientă de propriul său rol și de puterea sa de a schimba ceva în acea situație.

Contribuția îți servește atât ție cât și celuilalt, comparativ cu mila care afectează ambele părți. Atunci când suntem conduși de milă, ne simțim superiori celorlalți sau mai competenți decât aceștia și le sabotăm procesul de creștere.

Tu ai simțit vreodată că ești în capcana salvatorului? Descrie în câteva cuvinte experiența ta, într-un comentariu.