De când s-au născut gemenii mei, m-a preocupat relația dintre ei. Încă de la început, am simțit o oarecare rivalitate. Privind fotografia pe care am făcut-o la 6 luni cu
Celebra Lise Bourbon spune că există 5 răni emoționale. În jurul acestor răni se creează mecanisme de apărare prin care sabotăm relațiile noastre cu ceilalți și dezvotăm suferințe care ne
Fiecare părinte își dorește tot ce e mai bun pentru copilul lui. Așa că definim „cea mai bună cale” în felul în care o vedem noi și ne creștem copiii
Draga mea, dragul meu, de unde crezi că izvorăște echilibrul nostru interior? Care crezi că este sursa reală a bucuriei din noi și, implicit, a bucuriei pe care o generăm
Copiii cresc într-o lume în care tehnologia înseamnă informație, prieteni, distracție, comunicare, dar și multe pericole. Așa că, într-o lume a virtualului, parentingul pare să devină din ce în ce
În mijlocul unei cine la restaurant, o fetiță este convinsă că a cânta pe mese, cât o țin plămânii ei mici, este un lucru perfect normal.
Albert este mai încăpățânat
Am început să scriu acest articol după ce am citit răspunsul lui Buddha la întrebarea unui om sărac care-l vizitase:
– „Ce ai câștigat prin meditație?”
– „Nimic. Dar lasă-mă,
Miercuri, la „Parenting modern. Totul despre limite, disciplină, plâns, furie”, am vorbit despre gemeni și multipleți. Iar celor ce nu au ajuns la eveniment și nu ne-au urmărit de acasă
Gemenii sunt fascinanți. Îi văd zilnic, îi iubesc și învăț multe lucruri de la ei și împreună cu ei. Astăzi am făcut un top 10 lucruri, super interesante, pe care,
Mă întreb la ce te-ai gândit când ai citit „atitudine negativă”… Dar, înainte de toate, aș vrea să explic următorul lucru: copilul nu este un apartament pe care trebuie să-l