Povestea simplă a lui „A avea” În ultima vreme, aud multe persoane din jurul meu preocupându-se de partea materială. Unii își doresc mai mulți bani, alții
Povestea Rebeccăi. De la limite la Limitless. Navigând prin universul de emoții, mi-am amintit de povestea unei fete cu care lucrez de 3 ani. Și din motive
Capcana salvatorului în relații Unii dintre noi simt nevoia de a-i ajuta pe alții și de a rezolva situații în locul lor. Acest mecanism
Harta magică a intențiilor pentru anul viitor Harta magică a intențiilor este un instrument cu care lucrez atât pentru mine cât și în terapii. Aceasta îmi aduce
Copilul din interior și vindecarea Te-ai întâlnit și tu cu el. Undeva pe meleagurile inimii, peste lacul albastru, pe tărâmul sacru, unde oamenii nu au
Little Blue și miracolul care i-a schimbat viața Little Blue era o picătură de apă în ocean, puțin mai mare decât o alună. Povestea lui începe pe vremea
Gânduri despre psihologia corupției și ierarhizare Am tot citit păreri despre drepturi, despre putere, despre corupție, despre ce e corect și ce nu, despre ce ar
Ce caută copiii în lumea poveștilor Fiecare părinte își dorește tot ce e mai bun pentru copilul lui. Așa că definim „cea mai bună cale” în
Provocările care apar când devii mamă Știu, esti un singur om și îți e greu să fii pregătită 24 din 24 să hrănești, cureți, speli, adormi
Cum ne protejăm de energiile negative Când ai avut ultima dată o experiență în care cineva cu o dispoziție proastă ți-a influențat starea în mod negativ?